Student în Constanța Plecarea de acasă pentru facultate! Între emoții, dor și descoperiri (FOTO)

Plecatul de acasă pentru a începe facultatea într-un oraș nou este un moment plin de emoții contradictorii: entuziasm, teamă, nostalgie și curiozitate. Pentru mulți dintre noi, tinerii, acest pas marchează începutul unei noi etape, în care trebuie să învățăm să ne descurcăm singuri și să ne creăm propriul spațiu, departe de tot ce le este familiar. Două studente, Maria și Elena, au împărtășit experiențele lor despre cum a fost să facă acest pas important în viața lor.
 
Cum te pregătești pentru primul pas singur
 
Pregătirea mentală pentru a pleca de acasă nu este niciodată completă, spun ele. Schimbările vin rapid și emoțiile se amestecă: entuziasm, teamă, dar și un gol ciudat în stomac.
 

„Din punctul meu de vedere, nu ești niciodată pregătit pentru ceea ce urmează. Însă cu timpul realizezi că tot ce ți se va întâmpla va fi spre binele tău. Pe mine m-a ajutat faptul că am petrecut foarte mult timp cu familia și oamenii apropiați înainte de plecare. Am realizat pasul uriaș pe care l-am făcut abia în autocar, atunci a fost momentul în care am simțit cea mai mare presiune emoțională. Deși nu sunt la capătul lumii, am simțit un gol în stomac. Simțeam că nimic nu va mai fi la fel. Recunosc, am și plâns o parte din drum. Din prima zi de când am plecat, am vrut să le povestesc tuturor despre țărișoara mea. În același timp, eram și curioasă de un nou accent, o nouă cultură și un nou stil de viață” - Elena Bivol, 22 de ani, Republica Moldova.

 


Pentru Maria, emoțiile au fost la fel de puternice, dar entuziasmul a venit înaintea singurătății:
 

„Noua mea «călătorie», dacă îi pot spune așa, a început la Constanța, un loc în care nu m-am gândit niciodată că voi studia, în ciuda faptului că am fugit cât de tare am putut de București. În Constanța nu mai fusesem niciodată, nu cunoșteam orașul absolut deloc, nu aveam aici nicio cunoștință și habar nu aveam cum să ajung de la facultate acasă. Totuși, se pare, pot să spun despre Constanța, «acasă». Am plecat de la Alexandria cu un entuziasm extrem, fără să știu ce avea să mă aștepte, de fapt. Primele zile au fost frumoase, eram liberă, puteam să plec și să vin acasă când voiam, mi-am făcut programul singură și totul era minunat. După câteva zile, însă, m-a lovit singurătatea, eram tristă și am realizat că nimic nu va mai fi la fel, ca înainte să plec. Gândul că voi studia ceea ce mi-am dorit să fac mereu, Jurnalismul, m-a ajutat să trec cu bine peste acel moment greu și m-am concentrat pe muncă” - Maria Gavrilă, 21 de ani, Alexandria.

 


Mutarea: de la bagaje la cămin

 
Odată cu pregătirea psihică, vine și partea practică: mutarea. Fie că e vorba de un apartament propriu sau de un cămin, tinerii trebuie să se organizeze și să își aducă toate lucrurile esențiale.
 

„Mutarea pentru mine nu a fost un lucru complicat. Știam de existența unei asociații de studenți și astfel am putut apela la ei pentru a ști de ce mai exact aș avea nevoie. În primul an, am stat la cămin. Am avut cea mai frumoasă priveliște de la balcon. Cu mine aveam cele mai esențiale lucruri pentru trai, deoarece în cămin nu ai foarte mult spațiu pentru tine. Și chiar dacă uneori nu ai tot ce îți trebuie, poți găsi mulți alți studenți care îți pot împrumuta lucruri”, declară Elena Bivol.

 
Maria, în schimb, a avut parte de o mutare mai complicată, dar și de avantajul unui apartament propriu:
 

„A fost foarte grea și mutarea. Am avut norocul ca părinții mei să își permită să îmi cumpere un apartament, așa că în apartamentul de la Constanța sunt acasă. A fost dificil să mă mut cu tot ce trebuie din Alexandria, mai ales că și mobila tot acolo am făcut-o. Am venit cu ea de la 450 de km depărtare, apoi a fost nevoie de două zile pentru a o asambla. Mi-am creat mediul meu, casa mea, primitoare, așa cum am vrut eu”, declară și Maria Gavrilă.

 
Dorul de casă: greu de ignorat
 
Despărțirea de familie, prieteni și animalele de companie este adesea cea mai dificilă parte. Dorul poate fi intens și constant, dar noi trebuie să învățăm cum să îl gestionăm treptat.
 

„Cred că cel mai greu a fost să mă despart de cățeii și pisicile mele, pe care le văd cam o dată sau de două ori pe lună, atunci când merg acasă. La Alexandria mă întorc cu trenul. În mod normal, trebuie să schimb trei trenuri și, deși pare greu, gândul că voi ajunge «acasă la mine» mă face să uit complet de oboseală. Cel mai tare mă deranjează întârzierile exagerate, dar pe cine nu ar deranja?! Cumva, parcă pe mine mă deranjează mai mult pentru că simt că îmi iau din timpul petrecut cu familia. De aceea, de aproximativ un an, am convenit cu părinții mei să vină să mă ia cu mașina din gară de la București, ceea ce este mult mai convenabil” - Maria Gavrilă, 21 de ani, Alexandria.

 

Pe de altă parte, dorul față de locurile și oamenii de acasă se transformă, în timp, într-un sentiment de apreciere mai profundă:
 

„Am avut un proces îndelungat de adaptare, plin de diverse emoții. Eram curioasă de noul an universitar, dar parcă lipsea ceva. Eram mândră că am ajuns aici, dar când mă duceam acasă de sărbători simțeam că scap ceva sau că nu mai fac parte dintr-un anumit grup. Timp de 3 ani dorul a crescut. Am început să apreciez fiecare vacanță petrecută acasă. Și deși sună ciudat, de fiecare dată când trec vama, aerul de acasă pare mai proaspăt, pare «familiar», iar graiul moldovenesc îmi dă de înțeles că sunt printre ai mei” - Elena Bivol, 22 de ani, Republica Moldova.

 


Viața într-un oraș nou: provocări și descoperiri
 
Adaptarea la un oraș nou poate veni cu mici dificultăți cotidiene, cum ar fi transportul public sau orientarea în spațiu, dar și cu descoperirea unor frumuseți neașteptate și a unor oameni valoroși.
 

„A fost greu să mă adaptez în Constanța, cea mai mare problemă fiind transportul în comun. Neavând autobuze în Alexandria, în momentul în care am plecat, nu am circulat niciodată cu autobuzul și a fost greu să mă obișnuiesc. Nu știam nici măcar ce înseamnă capăt de linie. Acum, după trei ani, sunt specialistă în autobuze și pot da indicații celor care încă nu s-au obișnuit. Am crescut, m-am maturizat și mi-am făcut prieteni. O să rămân în Constanța, orașul pe care, de trei ani, îl numesc «acasă»; chiar dacă niciodată nu o să fie «acasă la mine»” - Maria Gavrilă, 21 de ani, Alexandria.

 
În timp, orașul devine parte din experiența și identitatea lor:
 

„Orașul Constanța o să rămână mereu în inima mea. La început părea un oraș dificil și posomorât. Astăzi, orașul e cât se poate de frumos și însorit. Și poate că frumusețea asta a existat mereu, doar că mi-a luat ceva timp să o descopăr. Am cunoscut oameni de la care am putut să învăț multe lucruri. Am evoluat prin greșeli și prin frici. Și dacă ar exista posibilitatea de a schimba ceva, nu aș face-o. A fost un pas necesar pentru maturizare, pentru dezvoltare” - Elena Bivol, 22 de ani, Republica Moldova.

 
Plecatul de acasă pentru facultate este, fără îndoială, un pas important în viața noastră, plin de provocări și emoții intense. Experiențele Mariei și Elenei arată că, deși începutul poate fi dificil, cu dor de casă, adaptarea la un oraș nou și gestionarea singurătății, fiecare obstacol devine o lecție de maturizare și dezvoltare personală.
 
În cele din urmă, tinerii descoperă libertatea de a-și construi propriul spațiu, își consolidează independența și învață să aprecieze atât orașul în care studiază, cât și locurile și oamenii de acasă. Această etapă marchează începutul unei noi identități și a unor experiențe care vor rămâne cu ei pe tot parcursul vieții.



Citește și:
Când se întorc studenții la cursuri. Iată structura anului universitar la Constanța