Revista Zări Alb Astre „Un artist al lumii trecătoare” de Kazuo Ishiguro

Deși această carte a fost publicată de mai bine de trei decenii și a fost tradusă în limba română în 2005, până în ziua de astăzi, nu am avut ocazia să discut cu cineva despre Kazuo Ishiguro sau despre romanul său, „Un artist al lumii trecătoare“ (în original, „An Artist of the Floating World“).

Kazuo Ishiguro este romancier, scenarist și muzician englez de origine japoneză, premiat pentru romanele sale „Amintirea palidă a munților“ („A Pale View of Hills“), „Un artist al lumii trecătoare“ (ce a câștigat Whitbread Book Awards, în 1986) și „Rămășițele zilei“ („The Remains of the Day“). În 2017, i s-a acordat Premiul Nobel pentru literatură, „pentru romanele sale de mare forță emoțională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea“.

„Un artist al lumii trecătoare“ aparține genului istoric. Această operă de ficțiune este inspirată vag de viața și experiențele autorului, precum și de aspecte ale culturii sale – termenul nipon „ukiyo“ (care servește ca inspirație pentru titlul romanului), însemnând „lumea trecătoare“, denumește civilizația urbană a Japoniei din perioada Edo (1603-1867).

Acest roman stabilește, de la primele pagini, câteva dintre motivele sale recurente: mândria și tradițiile poporului japonez și efectele celui de-al Doilea Război Mondial în Țara Soarelui Răsare. Naratorul, Masuji Ono, este un pictor aflat la vârsta pensionării, care se ocupă cu tratativele de căsătorie ale mezinei sale, îmbinând momentele petrecute alături de familie și cunoștințe cu aduceri-aminte din viața sa. După moartea soției și a fiului său, Ono petrece timp cu cele două fiice ale sale, Setsuko și Noriko. Setsuko îi poartă un mai mare respect tatălui său, fiind, în același timp, mai puțin apropiată de acesta. În schimb, pictorul are prilejul de a forma o legătură strânsă cu fiul lui Setsuko, nepotul său, Ichiro, care crește într-o țară categoric diferită de cea în care a crescut el: Ichiro este fascinat de „cowboys“ și de „Popeye Marinarul“, nu de eroii din folclor, ceea ce reliefează efectul pe care pierderea războiului îl are asupra integrității și al spiritului japonez. Abia la finalul cărții este dezvăluit apogeul carierei lui Ono, însă el este anticipat cu fiecare pagină. Mai întâi, la vârsta de cincisprezece ani, el trebuie să își trădeze tatăl, care dorea ca fiul său să ajungă afacerist, pentru a-și urma visul, menirea, anume pictura. Ani mai târziu, motivat de viziunile prietenului său, Matsuda, și de imaginile răscolitoare ale oamenilor ce sufereau în patria sa, decide să renunțe la a ilustra „lumea trecătoare”, trădându-și, de această dată, colegii și profesorul, adoptând alte tehnici de pictură și cu totul alte subiecte. Masuji Ono este departe de a fi un erou. Deși, pe parcursul cărții, el apare într-o lumină pozitivă, în cele din urmă, cititorul (asemenea noii generații de tineri japonezi, dornică să se dezică de ideologia ce a condus anterior țara) se confruntă cu moralitatea faptelor acestuia și are de ales între a-l ierta pentru „trădarea“ de care este vinovat sau a-l învinui în continuare. Astfel, fără a justifica în vreun fel faptele celor ca Ono, Kazuo Ishiguro ne oferă o explicație, trasând paralele între copilăria și maturitatea personajului, îndemnându-ne să reflectăm la realitatea Japoniei, precum și la cea pe care o trăim.

Autor: Tara BAGCHI

Articol și foto preluate de pe site-ul revistei Zări Alb Astre