Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:14 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RADET a intrat în faliment! Directorul Termoficare Constanța SRL susține că personalul societății este pregătit să facă față avariilor în această iarnă

ro

24 Sep, 2021 00:00 5569 Marime text
  • Societatea Termoficare Constanța SRL a preluat serviciul public de transport, distribuție și furnizare a energiei termice, după intrarea în faliment a RADET
  • La ZIUA LIVE, directorul Termoficare Constanța SRL Liviu-Dorel Popa a explicat ce presupune transferul pentru consumatori între defuncta RADET și noua societate
  • În acest moment, Termoficare Constanța are în portofoliu de consumatori - 50.000 de apartamente, și peste 130 de agenți economici
  • Prețul real al gigacaloriei va crește!
  • Constanța ar putea avea un nou CET
     

 
Societatea Termoficare Constanța SRL a preluat serviciul public de transport, distribuție și furnizare a energiei termice, după intrarea în faliment a RADET.

Tribunalul Constanța a admis chiar ieri, cererea de intrare în faliment a fostei regii a Consiliului Local Municipal și a numit și Eurosmart S.P.R.L. - lichidator provizoriu.

La ZIUA LIVE, directorul Termoficare Constanța SRL Liviu-Dorel Popa a explicat ce presupune transferul pentru consumatori între defuncta RADET și noua societate.

„Am cesionat contractele cu părțile contractante, acum Termoficare Constanța face un act adițional pentru a se citi Termoficare în loc de RADET. Cei cu datorii la RADET le vor plăti în continuare la fosta societate care mai departe le va valorica”, a spus directorul general Termoficare Constanța.
Întrebat fiind dacă foștii clienți ai RADET, pot renunța la contractul cu noul furnizor, pe fondul acestui transfer, Popa a spus că:
„Faptul că funcționeaza serviciul public de termoficare, fără sincope, îi asigurăm pe consumatorii racordați că totul este conform graficului, totul se desfășoară normal, nimeni nu are motive să se îngrijoreze în urma tranziției.

Contractul dintre furnizor și consumator este un contract reglementat și nu poți să-l denunți decât în condițiile legii de deconectare-debranșare. Mai mult, cei care dețin centrale de apartament se vor trezi cu facturi mai mari. În această perioadă nu se mai fac debranșări, ultima solicitare s-a primit pe 10 septembrie ”, a precizat Liviu Dorel Popa.

În acest moment, Termoficare Constanța are în portofoliu de consumatori - 50.000 de apartamente, și peste 130 de agenți economici.
 
Vine iarna. Vom avea probleme cu încălzirea?
 
„Noi și Electrocentale Constanța avem întâlniri aproape în fiecare zi. Suntem în legătură permanentă. Căutăm soluții să deblocăm din avansul la subvenții. Din punct de vedere al funcționării, avem pregătite toate elementele să susținem intervenții în această iarnă.

Există un risc general de uzură a instalațiilor. Este atât de veche rețeaua în Constanța încât riscul nu este de înlăturat. La 1 ianuarie 2020, data la care operatorul a preluat rețeaua de transport era o pierdere de 392 metri cubi sau tone pe oră. În perioada aceasta am făcut lucrări la 19 avarii. Până mâine dimineața (n.r. astăzi dimineață) orașul va primi apă caldă. După intervenții, cele 19, mă aștept să scădem sub 200 de tone pe oră. Dacă comparăm cu București, la noi este mult mai mică.

Dacă comparăm cu Ploiești - acolo ține de Consiliul județean, ei au 20-25 de tone pe oră, cu conducte ca ale noastre dar au avut lucrări de întreținere. La finalul anului 2023 se vor achita cele 50 milioane din bugetul de lucrări. Avem un deficit de personal, dar în perioada următoare vom face angajări”, a mai spus Dorel –Liviu Popa.


Prețul real al gigacaloriei va crește!

„593 de lei este prețul aprobat pe care a funcționat RADET. Prețul cu care va factura Termoficare Constanța SRL urmează să fie aprobat de către Consilul Local. Acesta va fi mai mare, dar nu pot preciza cu cât, pentru că stabilirea acestuia este atributul CLM.
„Ceea ce vedem în piața este că parcurgem o creștere”, a declarat Popa.


Când va furniza Termoficare Constanța SRL căldură?

„Pornirea se va face când avem trei nopți consecutive mai puțin de 10 grade. Avariile până în 12 ore nu sunt contabilizate ca o avarie importantă”, a explicat Popa la ZIUA LIVE.

Constanța ar putea avea un nou CET

„Există o strategie aprobată care prevede realizarea unui sistem integrat. Activele CET Palas vor fi preluate de Municipalitate. În puține orașe au rezistat CET-uri”, a mai spus Popa.
 
Subvențiile vor fi suportate din bugetul de stat!
 
Pe data de 16.09.2021 a fost publicată în Monitorul Oficial - Legea privind stabirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, care ar trebui să intre în aplicare de la 01.11.2021, însă deocamdată nu au apărut normele metodologice de aplicare.
În această iarnă, ajutoarele pentru încălzirea locuințelor va fi suportată de la bugetul de stat. Vor exista mai multe plafoane, pentru consumatorii vulnerabili. În plus, municipalitatea va aproba luna aceasta subvenționarea gigacaloriei pe care o vor plăti constănțenii în această iarnă.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

ZIUA LIVE. Totul despre cât vor plăti constănțenii pentru gigacalorie la iarnă și cum se va obține ajutorul de încălzire a locuinței

ZIUA LIVE Directorul general al Termoficare Constanța, Liviu-Dorel Popa - „Nimeni nu are motive să se îngrijoreze în urma tranziției”

Oficial! RADET Constanţa a intrat în faliment!

Interviul integral poate fi urmărit aici:

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii