Posturi vacante la Spitalul Județean Constanța. Care sunt probele pentru concursurile de angajare
Posturi vacante la Spitalul Județean Constanța. Care sunt probele pentru concursurile de angajare
27 Oct, 2026 10:18
ZIUA de Constanta
167
Marime text
167
Marime text
În conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 - pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Constanţa scoate la concurs următoarele posturi vacante: 5 posturi asistent medical de radiologie PL Laborator Radiologie și Imagistică Medicală.
Condiții generale de participare la concurs:
a) are cetăţenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spațiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minima reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzatoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, dupa caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnata definitiv pentru savärşirea unei infracţiuni contra umanitaţii, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfaptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice de participare:
- asistent medical de radiologie PL
- diplomă de şcoală sanitară postliceală sau prin echivalare conform HG 797/1997;
- minim 6 luni vechime ca asistent medical de radiologie.
Dosarul de înscriere la concurs va conţine următoarele acte:
a) formular de înscriere la concurs, conform Anexa nr.1;
b) declaraţie de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679, conform Anexa nr.2
c) act de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate - copie;
d) certificat de căsătorie sau alt document prin care s-a realizat schimbarea de nume, dupa caz -copie;
e) certificat de naştere - copie;
f) documente care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializari, precum şi documentele care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului copie;
g) carnetul de muncă, adeverinţele eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocupare - copie;
h) certificat de cazier judiciar sau, dupa caz, extrasul de pe cazierul judiciar (Documentul poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituția publica competenta cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligatia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de sustinere a probei scrise si/sau probei practice. In situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicita de unitate.) - original;
i) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzatoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de catre unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului. (Adeverinţa care atesta starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidații cu dizabilităţi, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii) - original;
j) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasa ca nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a carei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane - original;
k) curriculum vitae, model comun european;
l) asigurare răspundere civilă (pentru asistenţi medicali) - copie;
m) certificat de membru OAMGMAMR/CNASR (pentru asistenţi medicali) - copie;
n) adeverinţa O (pentru asistenţii medicali) - original;
o) livret militar, acolo unde este cazul copie;
p) chitanța plata taxă concurs - original;
q) actele vor fi îndosariate într-un dosar cu şina în ordinea enumerată în anunţ.
Bibliografia se află afişată la sediul unității (lângă Serviciul Resurse Umane), iar pe site-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Constanţa (www.spitalulconstanta.ro) se găsesc atât bibliografia, cât şi fişele de post.
Concursul se va desfăşura la sediul unitații, astfel:
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până la data de 12.11.2026, la ora 12:00.
Selecția dosarelor depuse va avea loc în data de 13.11.2026, începând cu ora 10:00, urmând ca rezultatele acestei etape să fie afișate pe 16.11.2026, tot la ora 10:00.
Candidații nemulțumiți pot depune contestații cu privire la rezultatele selecției până la data de 17.11.2026, la ora 10:00.
Soluționarea contestațiilor se va realiza în data de 18.11.2026, la ora 10:00, iar comunicarea rezultatelor finale ale contestațiilor se va face în aceeași zi, la ora 12:00.
Proba scrisă a concursului este programată pentru data de 19.11.2026, începând cu ora 10:00.
Rezultatele probei scrise vor fi afișate în data de 19.11.2026, la ora 14:00.
Eventualele contestații legate de proba scrisă pot fi depuse până la data de 20.11.2026, la ora 14:00. Soluționarea acestora se va face în data de 23.11.2026, la ora 10:00, iar rezultatele contestațiilor vor fi afișate în aceeași zi, la ora 13:00.
Proba de interviu este programată pentru data de 24.11.2026, începând cu ora 10:00, urmând ca rezultatele acesteia să fie afișate pe 25.11.2026, tot la ora 10:00.
Candidații pot depune contestații privind interviul până la data de 26.11.2026, la ora 10:00. Acestea vor fi soluționate în data de 27.11.2026, la ora 10:00, iar rezultatele contestațiilor vor fi publicate la ora 13:00.
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate în data de 27.11.2026, la ora 14:00.
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante şi temporar vacante a personalului contractual din sistemul sanitar se află afişat pe pagina de internet, respectiv: www.spitalulconstanta.ro.
Cererea tip de participare la concurs Formular de înscriere la concurs" Anexa nr.1, Declaraţia de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679 Anexa nr.2 si Documentele necesare înscrierii la concurs Anexa nr.3 se ridică de la REGISTRATURA unităţii.
Dosarele de participare la concurs se depun la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" Constanţa, B-dul Tomis, Nr. 145, Constanţa REGISTRATURA unității.
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante constă în 2 probe: proba scrisă și proba interviu.
Dosarele depuse și respinse, precum şi dosarele candidaților respinşi la probele de concurs se vor ridica de la Registratura unității, în termen de 30 zile de la data afişării rezultatelor finale.
Ce alte posturi mai sunt vacante
În conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 - pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Constanţa scoate la concurs urmatoarele posturi vacante: 2 posturi asistent medical PL, farmacie Farmacie, 2 posturi asistent medical PL, igiena medicală Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistentei, 1 post asistent medical principal PL, igiena Serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistentei medicale.
Condiţii generale de participare la concurs:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minima reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzatoare postului pentru care candidează, atestata pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, dupa caz, de vechime sau alte condiţii specifice
g) nu a fost condamnata definitiv pentru savarşırea unei infracţiuni contra umanitaţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legatură cu serviciul, care împiedică înfaptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepția situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice de participare:
asistent medical PL, farmacie
- diplomă de şcoală sanitară postliceală sau prin echivalare conform HG 797/1997;
- minim 6 luni vechime ca asistent medical, farmacie
- asistent medical PL, igiena
- diplomă de şcoală sanitară postliceală sau prin echivalare conform HG 797/1997;
- minim 6 luni vechime ca asistent medical, igiena
- diplomă de şcoală sanitară postliceală sau prin echivalare conform HG 797/1997;
- minim 5 ani vechime ca asistent medical, igiena
- certificat grad principal
Dosarul de înscriere la concurs va conţine următoarele acte:
a) formular de înscriere la concurs, conform Anexa nr.1;
b) declaraţie de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679, conform Anexa nr.2
c) act de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate copie;
d) certificat de căsătorie sau alt document prin care s-a realizat schimbarea de nume, dupa caz copie;
e) certificat de naştere copie;
f) documente care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializari, precum şi documentele care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului -copie;
g) carnetul de muncă, adeverinţele eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocupare - copie;
h) certificat de cazier judiciar sau, dupa caz, extrasul de pe cazierul judiciar (Documentul poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publica competenta cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligatia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de sustinere a probei scrise si/sau probei practice. In situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicita de unitate.) - original;
i) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzatoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de catre unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului. (Adeverinţa care atesta starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii) - original;
i) adeverinţa medicală care să ateste starea de sănătate corespunzatoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de catre unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derularii concursului. (Adeverinţa care atesta starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii) - original;
j) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasa ca nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a careí activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane - original;
k) curriculum vitae, model comun european;
l) asigurare răspundere civilă (pentru asistenţi medicali) - copie;
m) certificat de membru OAMGMAMR/CNASR (pentru asistenţi medicali) - copie;
n) adeverinţă OAMGMAMR (pentru asistenţii medicali) - original;
o) livret militar, acolo unde este cazul copie;
p) chitanţa plata taxă concurs - original;
q) actele vor fi îndosariate într-un dosar cu şina în ordinea enumerată în anunţ.
Bibliografia se află afişată la sediul unităţii (lângă Serviciul Resurse Umane), iar pe site-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Constanţa (www.spitalulconstanta.ro) se găsesc atât bibliografia, cât şi fişele de post.
Concursul se va desfășura conform următorului calendar:
Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până la data de 11.11.2026, la ora 12:00.
Selecția dosarelor depuse va avea loc în data de 12.11.2026, începând cu ora 10:00, urmând ca rezultatele acestei etape să fie afișate pe 13.11.2026, tot la ora 10:00.
Candidații nemulțumiți pot depune contestații cu privire la rezultatele selecției până la data de 16.11.2026, la ora 10:00.
Soluționarea acestora se va realiza în data de 17.11.2026, la ora 10:00, iar comunicarea rezultatelor se va face în aceeași zi, la ora 12:00.
Proba scrisă a concursului este programată pentru data de 18.11.2026, începând cu ora 10:00, iar rezultatele vor fi afișate la ora 14:00.
Eventualele contestații legate de proba scrisă pot fi depuse până la data de 19.11.2026, la ora 14:00. Acestea vor fi soluționate în data de 20.11.2026, la ora 10:00, urmând ca rezultatele contestațiilor să fie publicate la ora 13:00.
Proba de interviu va avea loc în data de 23.11.2026, începând cu ora 10:00, iar rezultatele acesteia vor fi afișate pe 24.11.2026, tot la ora 10:00.
Contestațiile privind interviul se depun până la data de 25.11.2026, la ora 10:00. Soluționarea lor se va face în data de 26.11.2026, la ora 10:00, iar afișarea rezultatelor acestor contestații va avea loc la ora 14:00.
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate în data de 27.11.2026, la ora 10:00.
Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante şi temporar vacante a personalului contractual din sistemul sanitar se află afişat pe pagina de internet, respectiv: www.spitalulconstanţa.ro.
Cererea tip de participare la concurs „Formular de înscriere la concurs" - Anexa nr.1, Declaraţia de consimţământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal conform Regulamentului (UE) 2016/679 - Anexa nr.2 si Documentele necesare înscrierii la concurs Anexa nr.3 se ridică de la REGISTRATURA unităţii.
Dosarele de participare la concurs se depun la sediul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă,, Sfântul Apostol Andrei" Constanţa, B-dul Tomis, Nr. 145, Constanţa REGISTRATURA unităţii.
Concursul pentru ocuparea posturilor vacante constă în 2 probe: proba scrisă, proba interviu.
Dosarele depuse şi respinse, precum şi dosarele candidaţilor respinşi la probele de concurs se vor ridica de la Registratura unităţii, în termen de 30 zile de la data afişării rezultatelor finale.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


