Medgidia Se pregătește extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare. Proiectul, în procedură de obținere a acordului de mediu
Medgidia: Se pregătește extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare. Proiectul, în procedură de

Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Arii Protejate a anunțat public depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect major de infrastructură derulat în municipiul Medgidia, județul Constanța.
Este vorba despre proiectul intitulat „Extindere rețea de alimentare cu apă și rețea canalizare în municipiul Medgidia”, care urmează să fie implementat pe raza intravilanului localității. Titularul investiției este Municipiul Medgidia, reprezentat legal prin primarul Valentin Vrabie.
Potrivit autorității competente pentru protecția mediului, informațiile privind proiectul și memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul instituției din municipiul Constanța, strada Unirii nr. 23, dar și la sediul titularului – Primăria Medgidia, strada Decebal nr. 35.
Publicul interesat poate transmite observații zilnic la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.
Data afișării anunțului pe site este 29 aprilie 2025, iar proiectul vizează îmbunătățirea infrastructurii esențiale pentru locuitorii din Medgidia, prin extinderea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare – o etapă importantă în creșterea calității vieții și protejarea mediului înconjurător.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Medgidia, executată silit de Iridex Group Salubrizare. Sunt vizate terenuri proprietate privată a debitoarei în valoare de peste 10 milioane de lei (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp