Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:09 01 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Litigiu financiar la Medgidia! Compania Toi Toi & Dixi SRL a chemat în judecată municipalitatea. Dosarul, la Tribunalul Constanța

ro

01 Oct, 2026 15:40 127 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat la data de 30 septembrie 2026 dosarul 11102/256/2025 la Secția a II-a Civilă ce are ca obiect ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1014 CPC ş.u..

Părți în dosar sunt SC Toi Toi & Dixi SRL – creditor și Municipiul Medgidia prin primar - debitor.

Momentan nu a fost stabilită data primului termen din dosar.

Dosarul s-a mai aflat pe rolul Judecătoriei Medgidia care la data de 25 martie 2026 au declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Solutia pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Medgidia, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea ... şi pe debitoarea ..., prin Primar, în favoarea Tribunalului Constanţa. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 25.03.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei – conform Portalului Instanțelor de Judecată.

Potrivit Rejust.ro, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei ######## la data de 31.10.2025, sub nr. #####/256/2025, creditoarea ### ### & #### S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea U.A.T. MUNICIPIUL ########, pe calea procedurii speciale a ordonanţei de plată, obligarea debitoarei la plata sumei de 19.864,54 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de igienizare prestate pentru perioada aprilie-august 2025, precum şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere, calculate de la scadenţa fiecărei facturi şi până la plata efectivă a debitului. De asemenea, s-a solicitat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

„În motivarea în fapt, s-a arătat că, în temeiul Contractului de servicii nr. 231/09.08.2024 încheiat între părţile din cauza dedusă judecăţii, creditoarei îi revenea obligaţia de a presta servicii de igienizare şi vidanjare toalete ecologice, pentur o perioadă de 12 luni, iar debitoarei îi revenea obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor prestate în termen de 30 de zile de la acceptarea la plată a facturilor fiscale.
În continuare, a învederat că, deşi creditoarea şi-a îndpeliunit obligaţiile asumate conform contractului şi a emis facturile aferente serviciilor prestate, debitoarea nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate în perioada aprilie-august 2025, astfel încât debitoarea figurează în evidenţele creditoarei cu un debit în cuantum de 19.864,54 lei.
Totodată, s-a arătat că, potrivit art. 13.2 din contract debitoarea datorează penalităţi de întârziere în cuantum de 0,01% pe zi de întârziere din debitul rămas de achitat“ – conform Rejust.ro.

La termenul de judecată din data de 10.02.2026 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei ######## şi a reţinut-o spre soluţionare.

„Instanța reține că între părți s-au desfăşurat relaţii contractuale, fiind încheiat contractul  de achiziţie publică de servicii nr. 231/09.08.2024,  debitoarea U.A.T. ######## având calitatea de autoritate contractantă.
În considerarea celor expuse anterior, instanța apreciază că, din punct de vedere material, revine tribunalului competenţa de a soluţiona prezenta cauză, având ca obiect ordonanţă de plată, potrivit art. 53 alin. 11 din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 1.016 Cod procedură civilă.
Sub aspectul competenţei teritoriale, în conformitate cu teza finală a aceloraşi prevederi, instanța constată caracterul alternativ al competenţei, respectiv tribunalul în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau tribunalul în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul. ##### în vedere opţiunea creditoarei de a introduce cererea la sediul debitorului, iar nu la sediul său și reţinând calitatea debitoarei de autoritate contractantă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că este competent să soluţioneze prezenta cauză Tribunalul Constanţa, în circumscripţia căruia se află sediul debitoarei“ – conform rejust.ro.

Despre Toi Toi & Dixi SRL

Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 1 octombrie 2026, SC Toi Toi & Dixi SRL a fost înființată în anul 2000, are sediul în București și se ocupă cu colectarea si epurarea apelor uzate.

Pentru anul 2025 a raportat cifră de afaceri de 39.269.595 lei (în creștere cu 70% față de anul anterior), profit de 4.180.099 lei (în creștere cu 70 % față de anul anterior), 71 de angajați și datorii de 22.840.539 lei.


Acționari sunt Toi Toi & Dixi international GMBH – 98,66% și Toi Toi & Digi Group GMBH cu 1,34%.

Administratori sunt Cristian Rusescu și Smolko Andrzej de cetățenie poloneză.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii