Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezvoltatorul aşteaptă acordul APM Constanţa Patru imobile cu şase etaje, pe strada Câmpului din Năvodari

ro

23 Mar, 2016 00:00 3992 Marime text

 
Gheorghe Neagu, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Manhattan Residence din Năvodari, continuă investiţiile imobiliare. În acest sens, Gheorghe şi Ioana Neagu au solicitat acordul de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa privind proiectul „Construire patru imobile, cu destinaţia locuinţe colective D+P+5E+6 E retras“, în acest sens depunând  memoriul de prezentare.
 
Investiţia este propusă a fi realizată pe strada Câmpului nr. 35-37 din Năvodari, amplasamentul fiind proprietatea lui Gheorghe Neagu. Terenul are o suprafaţă totală de 31.700 mp, iar lotul pe care se doreşte ridicarea celor patru imobile (lot 46) are o suprafaţă de 12.182,25 mp. Justificarea realizării acestui proiect este aceea că se vor crea noi unităţi locative atât pentru populaţia oraşului Năvodari, cât şi pentru cea din judeţul Constanţa. Se va dezvolta o extindere a oraşului spre partea de sud, amplasamentul studiat dezvoltându-se la nivel de cartier, care oferă deja zona de locuinţe individuale P+1E şi P+M. Terenul studiat se află în partea de sud a oraşului Năvodari.
 

„Sistemul constructiv va fi alcătuit din fundaţii continue, stâlpi şi cadre din beton armat, închideri perimetrale din zidărie BCA cu grosime de 30 cm, placate cu polistiren de 10 cm. Fundarea se va face prin intermediul unei perne din piatră spartă compactată, dispusă pe stratul de umplutură din pământuri argiloase. Acoperişul construcţiei va fi tip terasă necirculabilă. Finisajul exterior al faţadelor va fi din tencuială decorativă aplicată pe termoizolaţia din polistiren. Ferestrele şi uşile exterioare se vor realiza din profil PVC imitaţie lemn, de culoare maro, cu geamuri termoizolante. Finisajele interioare vor fi din gresie şi parchet laminat la pardoseli, iar pereţii se vor finisa cu tencuială de interior, pe care se va aplica vopsea lavabilă pe glet de ipsos“, se arată în memoriul de prezentare a proiectului, depus la APM Constanţa.

 
Gheorghe Neagu este patronul Allrom Ind SRL. Înregistrată în anul 2000, firma are sediul social în localitatea Năvodari, strada Taberei. Potrivit Registrului Comerțului, firma are un capital social subscris de 25.000 de lei, integral vărsat, compus din 2.500 de părţi sociale. Asociat unic și administrator este Gheorghe Neagu, născut în 14.05.1956. Activitatea principală a societății constă în „demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor“.
 
Potrivit Registrului Comerțului, Gheorghe Neagu mai este asociat și în Manhattan Development SRL și Nerema Alternative Energy SRL.

Citeşte şi  Cum va arăta ansamblul rezidenţial Manhattan Residence - Patronul Allrom Ind SRL ridică 44 de vile la Năvodari

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii