A murit Stela Neagu, soția scriitorului Fănuș Neagu. Anunțul, făcut de fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu

 
Stela Neagu, soția cunoscutului scriitor român Fănuș Neagu, a încetat din viață. Anunțul a fost făcut de fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu, care a transmis un mesaj de omagiu pentru cea care i-a fost alături scriitorului timp de mai multe decenii.

În mesajul său, Ionuț Vulpescu vorbește despre relația dintre Stela și Fănuș Neagu și despre locul pe care aceasta l-a ocupat în viața și opera scriitorului.

Fostul ministru al Culturii a făcut referire la operele cunoscute ale scriitorului pentru a descrie povestea de viață a celor doi.
 
Ionuț Vulpescu și-a amintit și de întâlnirile cu cei doi în locuința lor de pe strada Ion Mincu din București.

Acesta a făcut legătura cu volumul „Cartea cu prieteni”, una dintre operele cunoscute ale lui Fănuș Neagu, descriind casa scriitorului și a soției sale drept un spațiu al prieteniei, al valorilor și al întâlnirilor memorabile.

S-a stins din viață doamna Stela Neagu, soția marelui scriitor Fănuș Neagu. De fapt, Stela Neagu a fost soția lui Fănuș Neagu în egală măsură în care Fănuș a fost soțul Stelei. Au auzit împreună când “Îngerul a strigat”, au împărțit atâtea decenii “O corabie spre Bethleem”, au văzut călcându-le casa și străzile naturii umane frumoșii nebuni ai marilor orașe. A stat pe “Scaunul singurătății” 15 ani după moartea lui Fănuș Neagu, iar acum îl însoțește “Dincolo de nisipuri”.

Una din cărțile celebre ale lui Fănuș a fost “Cartea cu prieteni”. Când intrai în casa lor din altă lume de pe strada Ion Mincu, deloc întâmplător situată peste drum de restaurantul Doina, deschideai, de fapt, această Carte. A prieteniei, a valorilor, a umorului, a timpului care stă în loc. Am avut privilegiul unor ore fantastice în această casă. Stela Neagu avea o energie din alte timpuri și o poftă de viață care ținea de fapt de literatură. A rămas mai de stânga ca stânga însăși. Cu dispariția ei, cea mai bună generație postbelică, generația ‘60, își pierde dintre ultimii martori deopotrivă lucizi și idealiști până la capăt. Transmit Anitei și lui Cornel compasiunea mea, atâta câtă poate încăpea ea în cuvinte. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!

Stela, Anita și Fănuș Neagu, fotografie din arhiva Gheorghe Tomozei, oferită cu generozitate de scriitoarea Cleopatra Lorințiu- a transmis Vulpescu. 

Cine a fost Fănuș Neagu 

Fănică (Fănuș) Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiștea, România – d. 24 mai 2011, București, România) a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.

S-a născut la 5 aprilie 1932, în satul Grădiștea-de-Sus din județul Brăila (Județul Râmnicu-Sărat (interbelic)), într-o familie de țărani. A studiat primii cinci ani de școală primară în satul natal. Își continuă studiile între 1944 și 1948 la Liceul Militar din Iași (trei ani îi urmează la Liceul Militar din Câmpulung-Muscel). Urmează apoi Școala Pedagogică nr. 2 din București, iar în 1951 devine cursant al școlii de literatură „Mihai Eminescu” până în anul 1952, fiind coleg de generație cu Nicolae Labiș, Radu Cosașu etc. Între 1954 și 1957 învață la Facultatea de Filologie din București, dar nu își încheie studiile.

Fănuș Neagu a fost internat mult timp la Spitalul Elias din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă. A murit pe data de 24 mai 2011 la Spitalul Elias din București.

În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, volum retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”. În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962 „Dincolo de nisipuri”. În anul 1967 publică „Vara buimacă”, piesa „Scoica de lemn”, care peste ani se va juca la Teatrul Nottara din București. În anul 1979 „Cartea cu prieteni”. În anul 1981 „Insomnii de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. În anul 1987 „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătății”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele, la Editura Porto-Franco, Galați.