Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:25 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de masini au fost blocate de autospecialele de deszapezit

ro

15 Jan, 2003 00:00 810 Marime text

In timpul degajarii zapezii de pe carosabil, aproape toate autoturismele cetatenilor parcate pe trotuare, si chiar in locurile special amenajate de Primarie, au ramas blocate, neputand fi utilizate # Ieri, mai multi proprietari de autoturisme de pe bulevardul Aurel Vlaicu au pornit pe jos spre locurile unde aveau treaba, pentru ca masinile erau aproape acoperite de sloiurile de zapada si gheata decopertate de pe sosea * Multi dintre ei ne-au spus ca vopseaua de pe masini a fost deteriorata de bucatile de gheata si vor cere despagubiri celor care le-au provocat daunele

Zapada - si iarna, in general - vine numai cu necazuri. Drumuri blocate, cai ferate pe care se circula cu intarziere, autoturisme rasturnate, capete sparte si oase rupte, stalpi rasturnati de furtuna, intreruperi ale activitatilor portuare si cate si mai cate. Pentru degajarea drumurilor se intervine cu tot felul de autospeciale, cu sare, cu nisip, cu saramura, dar si cu matura si lopata. Si pentru ca tot nu are unde sa se transporte zapada, aceasta este impinsa efectiv pe marginea soselei sau a strazii. Numai ca, de cele mai multe ori, si in felul acesta apar tot felul de probleme. Ieri dimineata, drumarii au intervenit din nou cu autospecialele pentru indepartarea de pe carosabil a zapezii depuse, care ingreuna circulatia prin oras. Asa au procedat si pe bulevardul Aurel Vlaicu unde ieri, conducatorii de utilaje de deszapezit s-au facut ca dau mormanele de gheata de pe carosabil si le-au indesat pe lateralele strazilor, printre autoturismele parcate pe trotuare. Posesorii de autoturisme care locuiesc prin cartierele CET, Anda, Kilometrul 4-5 si care au vrut sa porneasca ieri dimineata cu masinile pe la treburile lor si-au dat seama ca acestea sunt blocate de mormane imense de placi de gheata, dislocata de pe carosabil de utilajele care au efectuat operatiunile in cauza. Singurul gest pe care puteau sa-l faca a fost sa se scarpine in cap si sa traga o serie de injuraturi, cu aproape tot ce exista prin calendare si, desigur, toate terminandu-se cu ceva adresat mamelor celor care au facut treaba asta. Chiar daca cei cu autoturismele blocate aveau treburi importante de rezolvat, nici unul nu a incercat sa se apuce sa dea impunatoarele cantitati de zapada la o parte, preferand sa plece pe jos, cu mijloacele de transport in comun, sau cu taxiurile. In unele cazuri, mai ales prin zona podului din Kilometrul 4-5, toate autoturismele erau complet acoperite de zapada dislocata de pe carosabil. Cativa cetateni ne-au sunat ieri la redactie si ne-au spus ca masinile lor au fost botite de bucatile mari de gheata si ca nu vor lasa lucrurile asa. Unii dintre cei care ne-au sunat ne-au spus ca masinile lor au fost, pur si simplu, impinse de uriasele utilaje de deszapezit si s-au trezit si cu vopseaua de pe masini deteriorata, din cauza ghetii proptite pe acestea. Cei mai multi ne-au declarat ca vor cere daune institutiei care s-a ocupat de deszapezire in zona respectiva, mai ales ca multe dintre masini se aflau in parcari amenajate de catre Primarie si pentru care chiar platesc taxele care li se solicita. Acestia s-au mai plans ca, practic, zapada a fost data la o parte de pe strada degeaba, pentru ca in cazul in care vor scoate masinile, vor fi nevoiti sa dea zapada inapoi pe carosabil, ceea ce va ingreuna din nou circulatia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii