Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenuri, maşini, bijuterii şi conturi în bănci Iată averile şi interesele celor care conduc Garda de Coastă (documente)

ro

26 Jan, 2012 00:00 2591 Marime text

cap_5.jpgÎn ceea ce priveşte declaraţia de interese, noul adjunct al Gărzii de Coastă a menţionat că este vicepreşedintele Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor - Regiunea 4 Constanţa şi membru al Corpului Naţional al Poliţiştilor

Pe data de 24 ianuarie, la sediul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră s-au desfăşurat concursurile pentru ocuparea funcţiilor de directori adjuncţi pentru operativ, logistică şi marină la Garda de Coastă. În urma testării, director adjunct pe linie de Operativ a fost desemnat comisarul-şef de politie Marin Dincă, director adjunct pe linie de Logistică este comisar-şef de poliţie Costel Tomşa, în timp ce comisarul-şef de poliţie Leontin Cezar ocupă postul de director adjunct pe linie Marină. În ediţia de azi, ZIUA de Constanţa prezintă atât averile, cât şi interesele celor trei comisari-şefi mai sus precizaţi, aşa cum au fost ele consemnate în propriile declaraţii.

Fostul director pe linie de Logistică din fosta Şcoală de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră (SFICPPF) Constanţa, comisarul-şef Marin Dincă nu deţine, conform propriei declaraţii de avere, document completat pe data de 15 iunie 2011, nicio categorie de terenuri, însă a notat un apartament. Imobilul cu pricina este amplasat în municipiul Mangalia, are suprafaţa de 82 de metri pătraţi şi este deţinut în egală măsură atât de noul director adjunct pe linie de Operativ al Gărzii de Coastă, cât şi de soţia sa. Mai departe, tot potrivit declaraţiei de avere, comisarul-şef de politie Marin Dincă conduce un automobil Volkswagen fabricat în anul 2000 şi nu a înregistrat venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din investiţii, din pensii, activităţi agricole, premii, jocuri de noroc ori din alte surse. În ceea ce priveşte bunurile sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare însumată depăşeşte suma de 5.000 de euro, Marin Dincă declară că are obiecte de artă şi bijuterii (dobândire în perioada 1990 - 2011) în valoare de 5.000 de euro. Fără bunuri mobile înstrăinate în ultimele 12 luni, a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare, comisarul-şef afirmă că nu are nici conturi, depozite bancare, fonduri de investiţii ori forme echivalente de economisire şi investire şi nici datorii. De la Şcoala de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră, comisarul-şef de politie Marin Dincă a primit 61.366 de lei, în timp ce soţia sa a adus în casă suma de 3.200 de lei. În ceea ce priveşte declaraţia de interese, noul adjunct al Gărzii de Coastă a menţionat că este vicepreşedintele Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor - Regiunea 4 Constanţa şi membru al Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Costel Tomşa, fost şef de Tulcea


Directorul adjunct pe linie de Logistică al Gărzii de Coastă, comisar-şef de poliţie Costel Tomşa a menţionat în declaraţia sa de avere, din data de 2 mai 2011, în calitate de adjunct al şefului Poliţiei de Frontieră Tulcea, că nu are terenuri, însă posedă, din 1990, împreună cu soţia, un apartament în suprafaţă de 49 de metri pătraţi. În parcare, comisarul-şef Tomşa are două automobile, o Skoda (fabricată în 2005) şi o Dacia (fabricată în 1998). Deşi nu are bijuterii, noul director adjunct pe linie de Logistică al Gărzii de Coastă se poate mândri cu două depozite bancare, ambele deschise în 2007, unde are suma aproximativă de 33.000 de euro. Cât priveşte veniturile salariale, Costel Tomşa a precizat că de la IJPF Tulcea a primit suma de 73.807 lei, în timp ce soţia sa, angajată a Arhivelor Naţionale - Serviciul Judeţean Tulcea, a câştigat 19.426 de lei. În declaraţia de avere, Tomşa a scris doar că este membru al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor.

Leontin Cezar, sindicalist



garda_-_Politia_de_frontiera_sediu_Garda_de_coasta_2.jpgPrecum colegii săi, comisarul-şef de poliţie Leontin Cezar, care ocupă postul de director adjunct pe linie Marină al Gărzii de Coastă, nu are terenuri, însă a consemnat un apartament. Bunul în cauză este deţinut atât de Leontin Cezar, cât şi de soţia sa şi este amplasat în Constanţa. Cu un automobil marca BMW în parcare, comisarul-şef Leontin Cezar are două credite bancare. Primul a fost contractat în 2005, are valoarea de 28.000 de euro şi scadenţa a fost stabilită în 2025. Cel de-al doilea credit a fost luat în 2007 şi are valoarea de 32.000 de lei. Din salariu, Leontin Cezar a câştigat suma de 51.306 lei, în timp ce soţia (inspector şcolar) a adus în casă 32.275 de lei. În declaraţia de interese, directorul adjunct pe linie Marină al Gărzii de Coastă a precizat că este membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC). Nu este de trecut cu vederea faptul că
Leontin Cezar a ocupat postul de comandant al liniei de Marină în cadrul fostului Inspectorat Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii