Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Robert Asanache a fost reţinut. Scandal monstru în Constanţa. Totul a pornit de la joaca unor copii

ro

29 Jun, 2017 13:50 3108 Marime text
Aseară, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați, printr-un apel 112, că pe o stradă din Constanța se află o persoană care ar fi fost agresată.

Polițiștii au identificat și reținut agresorul în persoana lui Robert Asanache, în vârstă de 31 de ani, din Constanța, care, pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit cu un obiect ascuțit un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Constanța. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Agresorul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Arestul Poliţiei Constanța. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Conform primelor date, cel reţinut ar fi cercetat mai mulţi copii pentru că aceştia se jucau în apropierea unei şcoli. La scurt timp, la faţa locului şi-ar fi făcut apariţia un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care le-a luat apărarea minorilor. 

În timpul schimburilor de replici, Robert Asanache l-a lovit pe celălalt bărbat cu un obiect ascuțit, cel din urmă fiind rănit în zona coapsei stângi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii