Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petrica Tomescu „Eu am 40 de ani si parul alb"

ro

23 Jun, 2009 02:13 6872 Marime text
stila_gosu.jpgDebut în procesul lui Stila Goşu, tânărul de 29 de ani judecat alături de Petrică Tomescu, Ionuţ Vanghelici şi alte trei persoane, pentru răpire şi loviri sau alte violenţe. Cei şase indivizi, dar şi una dintre victime, au fost audiaţi de magistraţii Judecătoriei Constanţa, iar Tomescu a contestat recunoaşterea din grup, afirmând că victimei i s-a sugerat să-l indice pe el drept atacator. 

Mitică şi Stila Goşu, Petrică Tomescu, Ionuţ Vanghelici, Vasilică Coşman şi Daniel Zorică au negat în faţa judecătorilor acuzaţiile care li s-au adus de către procurori. Ceea ce a atras însă atenţia, a fost faptul că nici victima nu mai părea să confirme varianta expusă de procurori în rechizitoriu. Concret, celor şase li se impută comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi loviri sau alte violenţe. Conform anchetatorilor, prima dintre faptele pentru care au fost trimişi în judecată s-a petrecut în seara de 3 decembrie 2008, în jurul orei 19.00, când suspecţii l-ar fi împiedicat pe Doru Ionel Ilie să părăsească zona Bingo, de la Casa de Cultură. În plus, procurorii susţin că cei şase l-ar fi forţat pe Ilie să intre într-un Mercedes, cu care l-au dus în barul „Vânătorul", din Constanţa şi, în răstimp, Doru Ilie ar fi primit mai multe lovituri din partea celor şase. Motivul pentru care Ilie ar fi primit acest tratament, după cum se arată în rechizitoriu, este că era angajatul lui Aurel Coman. La rândul său, Coman ar fi fost şantajat de Stila Goşu, care i-a solicitat sumele de 123.000 de lei şi, respectiv, 35.570 de lei. Totuşi, scenariul prezentat de procurori a suferit modificări semnificative în instanţă, în versiunea celor şase acuzaţi. Rând pe rând, Vanghelici, Coşman, Tomescu şi Zorică au negat că ar fi fost prezenţi măcar în apropierea locului unde s-au petrecut faptele în seara cu pricina şi au prezentat alibiuri în acest sens. Mai mult, Petrică Tomescu a afirmat: „apreciez că recunoaşterea din grup a fost nelegală pentru că alături de mine au fost persoane cu statură atletică, de circa 28 de ani, iar eu am 40 de ani şi părul alb". În plus, Tomescu a adăugat că este posibil ca părţii vătămate să i se fi „sugerat" să-l identifice pe el ca fiind unul dintre atacatori, dat fiind că o altă metodă de recunoaştere a fost cea după fotografia din buletin. „Fotografia respectivă a fost făcută în 2002 sau 2003, dată la care arătam mult diferit faţă de acum, eram mai slab cu 14 kg", a adăugat bărbatul.

Victima s-a contrazis

La rândul lor, Stila şi Mitică Goşu au fost singurii care au recunoscut că s-au întâlnit cu Doru Ilie în seara respectivă. Totuşi, aceştia au negat că l-ar fi agresat în vreun fel şi au precizat că, de fapt, Ilie era cel care sunase şi fixase locul de întâlnire. Ulterior, Stila Goşu a relatat că Doru Ilie şi-a dat seama că-l cunoştea, pentru că lucrase la firma lui, moment în care ar fi încetat ostilităţile. Mai mult, sumele de bani solicitate de la Aurel Coman reprezintă datorii pe care firma administrată de acesta le avea către societatea unde Goşu are funcţia de consultant. Audiat de judecători, Doru Ilie a părut să nu-şi mai aducă aminte de modul în care s-au petrecut faptele în seara cu pricina. Dacă la început bărbatul a declarat că nu a văzut cine l-a lovit, pentru că-şi ferea capul cu mâinile, în nici zece minute, Ilie a revenit asupra declaraţiei şi a afirmat că, printre mâini, l-a văzut pe Tomescu împărţind pumni. De altfel, au existat mai multe aspecte asupra cărora victima a avut susţineri care nu au coincis cu cele reţinute în actul de acuzare. În ceea ce-l priveşte pe Aurel Coman, instanţa a respins cererea acestuia de a fi audiat fără a fi prezent fizic în sala de judecată şi au fixat data de 18 septembrie pentru următoarea înfăţişare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • nu conteaza 26 Sep, 2009 07:01 sunt cei mai tari