Extradat in Bulgaria, pentru un jaf de 33.000 de dolari
Extradat in Bulgaria, pentru un jaf de 33.000 de dolari
1223
Marime text
Cuţu, în vârstă de 30 de ani, a fost reţinut săptămâna trecută de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa şi prezentat instanţei, care a decis arestarea sa preventivă pentru cinci zile. În acest interval, a fost tradus mandatul emis de autorităţile bulgare, astfel încât judecătorii au putut stabili cu exactitate ce i se impută românului. Pe numele lui Tănăsel Cuţu, Biroul Procurorului Regional din oraşul Dobrici, Republica Bulgaria, a emis mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Autorităţile bulgare susţin că, pe 19 decembrie 2000, Cuţu ar fi intrat într-un free-shop aflat la graniţa dintre Bulgaria şi România, unde l-ar fi înjunghiat pe vânzător şi ar fi sustras suma de 33.600 de dolari. În aceste condiţii, Tănăsel Cuţu este pasibil de o pedeapsă cuprinsă între 15 şi 30 de ani de închisoare. Ieri, bărbatul le-a spus judecătorilor că nu se opune extrădării, pentru că vrea să meargă în Bulgaria să-şi lămurească situaţia juridică. În aceste condiţii, Cuţu va rămâne închis până la sosirea escortei bulgare.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


