Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT acuză, instanţa pune în libertate Cine a fost arestat şi cine a fost eliberat din dosarul bancomatelor devalizate la Constanţa (video)

ro

01 Aug, 2012 02:08 6322 Marime text
lista_diicot_mascati.jpgNu este de trecut cu vederea faptul că Ioan Cristinel Oprea apare ca martor în dosarul în care Grigore Butnaru, fost profesor de tehnologie, a fost judecat pe motiv că ar fi luat mită de la elevi pentru a nu-i lăsa repetenţi

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău au anunţat, la data de 27 iulie, destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în comiterea de fraude la ATM-uri, prin utilizarea de instrumente artizanale. Organele de anchetă au stabilit că învinuiţii ar fi acţionat pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Bacău, Braşov, Neamţ, Covasna, Sibiu, Constanţa şi Iaşi, devalizând şi aducând în stare de neutilizare peste 100 de ATM-uri. La sediul DIICOT au fost conduse 20 de persoane, însă numai cinci au şi fost arestate. Unii dintre încătuşaţi nu sunt la primul contact cu justiţia, ei figurând şi în alte cauze penale fie ca martori, fie ca inculpaţi.

Pe data de 28 iulie, pe rolul Tribunalului Bacău, a fost înregistrat dosarul cu numărul 4725/110/2012 şi obiect „propunere de arestare preventivă a inculpatului". Portalul instanţelor de judecată arată că Cezar Culea, Iulian Irimiţă, Cosmin Paul Căpraru, Cristinel Victor Bontaş, Cătălin Marius Azoiţei şi Cristinel Ioan Oprea au fost propuşi spre arestare. Ulterior, judecătorii au admis propunerea formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău privind arestarea preventivă a inculpaţilor Iulian Irimiţă, Cosmin Paul Căpraru, Cristinel Victor Bontaş, Cătălin Marius Azoiţei şi Cezar Culea. Cei cinci au primit mandate de arestare preventivă pe o durată de 29 zile, începând din data de 28 iulie, până pe 25 august inclusiv. Mai norocos a fost Ioan Cristinel Oprea, care va fi cercetat în stare de libertate, având interdicţia de a nu părăsi ţara pentru o durata de 30 de zile începând cu data de 28 iulie 2012 până la data de 26 august 2012.

Decizia Tribunalului nu este definitivă, motiv pentru care ea a fost deja atacată cu recurs. Iulian Irimiţă şi Cosmin Paul Căpraru sunt colegi şi în dosarul 6581/110/2009, aflat pe rolul Tribunalului Bacău, având ca obiect „infracţiuni privind comerţul electronic". Portalul instanţelor de judecată arată că Irimiţă şi Căpraru au fost martori, în timp ce Ionel Băluţă a fost inculpat, el fiind condamnat la trei ani de închisoare.

Modalitate inedită

Mai mult decât atât, Iulian Irimiţă apare într-un alt dosar penal, alături de Cosmin Paul Căpraru. Concret, la Tribunalul Bacău a fost înregistrat, pe data de 25 februarie 2009, dosarul cu numărul unic 1193/110/2009, cu obiect „infracţiuni privind comerţul electronic". Pe data de 29 iunie 2009, Irimiţă şi Căpăraru au primit către trei ani de închisoare. Nu este de trecut cu vederea faptul că Ioan Cristinel Oprea apare ca martor în dosarul în care Grigore Butnaru, fost profesor de tehnologie la Colegiul de Ecologie „Grigore Antipa" a fost judecat pe motiv că ar fi luat mită de la elevi, pentru a nu-i lăsa repetenţi. Revenind la ultima cauză instrumentată de procurorii DIICOT, aceştia arată că presupusa grupare infracţională era constituită din aproximativ 25 de persoane, din municipiul Bacău, iar modalitatea de comitere a faptelor era una inedită la nivelul cazuisticii actuale. Mai exact, învinuiţii ar fi procedat la sustragerea din bancomate a unor importante sume de bani, prin folosirea unui dispozitiv metalic confecţionat artizanal, introdus în fanta de eliberare a numerarului. Prejudiciul constatat până la această dată depăşeşte suma de 250 de milioane de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii