Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:47 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța Incendiu în cartierul Henri Coandă. Polițiștii locali au intervenit primii și au acordat primul ajutor

ro

08 Apr, 2020 20:32 2721 Marime text
Un incendiu a izbucnit în această după-amiază la o locuință din cartierul Henri Coandă. Din fericire, intervenția promptă a unui echipaj al Poliției Locale a făcut ca flăcările să nu se extindă și la celelalte apartamente.

„Agenții noștri au fost cei care au acordat primul ajutor persoanei aflate în casă și au solicitat sprijinul pompierilor. La fața locului au sosit militarii de la ISU Dobrogea care au lichidat în câteva clipe incendiul, precum și o amblanță. Nu a fost nevoie ca omul să fie transportat la spital, rănile acestuia de pe mâini nu au fost foarte grave, iar medicii au putut să îi acorde, pe loc, îngrijirile necesare”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Din primele cercetări, se pare că focul a izbucnit de la o candelă lăsată nesupravegheată care a aprins mobilierul din plastic. Locatarul a încercat să stingă focul, dar nu a reușit.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii