Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanța. Intervin mai multe echipaje de pompieri (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

19 Sep, 2022 13:04 2181 Marime text
Incendiu. Fotro. ZIUA de ConstanțaPompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină astăzi la un incendiu în cartierul Henri Coandă din municipiul Constanța. 

Potrivit ISu Dobrogea un incendiu a izbucnit într-un apartament de pe aleea Umanității. 

La fața locului intervine Detașamentul Fripis cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Descarcerarea, SMURD B și Detașamentul Palas cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD B și autospeciala pentru victime multiple de la Stația Port. 

UPDATE: 

Bogdan Chircorian, administrator al cartierului Henri Coandă a precizat că femeia ăn apartamentul căreia s-a declanșat incediul a fost preluată la spital de ambulanta. 

Starea victimei nu este foarte gravă. 

Din primele informații se pare că incemndiu a fost cauzat de o cratiță uitată pe foc. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii