Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:22 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chesoi blochează licitaţiile Spitalului de Urgenţă din Ploieşti

ro

14 Oct, 2010 22:22 3302 Marime text
cap_4.jpgUna dintre societăţile comerciale conduse de familia lui Tudorel Chesoi, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) - Filiala Constanţa, în speţă Andalex SRL, vrea să transporte, cu orice preţ, pacienţii dializaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Din cauza faptului că nu a câştigat ultima licitaţie organizată de unitatea sanitară mai sus precizată, administratorul SC Andalex SRL, Carmen Gabriela Chesoi, soţia lui Tudorel Chesoi, s-a adresat Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Nu este de omis faptul că Andalex a ajuns anul acesta în atenţia CNSC de patru ori.

La sfârşitul lunii august, soţia preşedintelui Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) - Filiala Constanţa, în calitate de administrator, a depus contestaţia cu numărul 273 din 31.08.2010, înregistrată la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor cu nr. 31015 din 31.08.2010. Prin respectivul document, Carmen Gabriela Chesoi a contestat decizia Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti prin care oferta sa a fost respinsă şi a fost declarată câştigătoare oferta depusă de către SC Almarom 2001 SRL. De precizat că unitatea sanitară are calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de servicii având ca obiect „Transport pacienţi dializaţi". Prin intermediul contestaţiei 273 din 31.08.2010, Carmen Gabriela Chesoi a solicitat CNSC „anularea deciziei în cauză şi declararea câştigătoare a ofertei depusă de către SC Andalex SRL". În baza documentelor depuse de cele două părţi, Andalex şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a decis să admită, în parte, contestaţia depusă de către firma familiei Chesoi. Pe cale de consecinţă s-a dispus anularea raportul procedurii de atribuire nr. 18734 din 28.08.2010 şi actele subsecvente acestuia şi continuarea procedurii de atribuire cu evaluarea ofertelor în considerarea aspectelor prezentate.

Ulciorul nu merge de multe la apă

Prin intermediul contestaţiei nr. 26 din 12.01.2010, înregistrată la Consiliul

Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 1513 din 15.01.2010, SC Andalex şi-a arătat nemulţumirea împotriva procedurii „servicii de transport persoane cuprinse în programul de dializă cod CPV 60113300-6 (1) pentru care s-a încheiat acordul cadru nr. 22213 din 2008", desfăşurată tot de Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. În acest caz, Andalex a solicitat CNSC, în principal, obligarea autorităţii contractante la încheierea contractului subsecvent de servicii aferent acordului-cadru nr. 22213/15.12.2008, cu valabilitate până la data de 15.06.2010, iar

în subsidiar „obligarea" spitalului la „continuarea prezentei proceduri de încheiere a acordului-cadru". Din nefericire pentru familia Chesoi, CNSC a hotărât să respingă, ca inadmisibilă, contestaţia depusă de SC Andalex SRL. O altă licitaţie pierdută şi contestată de Andalex a fost cea organizată, bineînţeles, de Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, la începutul acestui an. Prin contestaţia nr.17 din 07.01.2010, înregistrată la CNSC cu nr. 810 din 11.01.2010, formulată de către SC Andalex SRL împotriva procedurii de atribuire, prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, organizată de către Spitalul Judeţean Ploieşti, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Servicii transport persoane cuprinse în programul de dializă la spital".

„Documentaţie nelegală şi discriminatorie"

Administratorul societăţii comerciale mai sus precizate a solicitat admiterea acestei contestaţii şi, în principal, anularea întregii proceduri de achiziţie publică şi a documentaţiei de atribuire, iar în subsidiar anularea raportului de atribuire, anularea „deciziei" privind rezultatul procedurii de atribuire, comunicată la data de 06.01.2010. Mai mult decât atât, Carmen Gabriela Chesoi a cerut respingerea ofertei declarată câştigătoare, respectiv cea a SC Centrul Medical Mediurg SRL şi obligarea spitalului la „continuarea prezentei proceduri de achiziţie publică". Firma condusă de soţia preşedintelui PNŢCD Constanţa s-a „războit" şi cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. Cea mai mare unitate sanitară din judeţ a dorit să contracteze servicii de transport rutier specializat de pasageri „hemodializă". În acest caz, Andalex a cerut Consiliului „anularea documentaţiei de atribuire ca nelegală şi discriminatorie cu consecinţa modificării documentaţiei de atribuire". În urma analizării documentaţiilor, CNSC a hotărât să respingă contestaţia, ca nefondată şi a dispus continuarea procedurii de atribuire.

Procese cu caru'

Conform datelor furnizate de site-ul Vrajitorul.eu, societatea comercială a ajuns în faţa instanţei de judecată cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Garda Financiară Botoşani, SC Agrofaga SRL, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Direcţia de Drumuri şi Poduri, iar lista poate continua. În anul 2008, SC Andalex SRL a raportat o cifră de afaceri de 1.578.185 lei şi 46.731 lei profit brut. Asta în timp ce anul trecut a declarat ca cifră de afaceri 1.888.504 lei, iar ca profit 305.821 de lei. Potrivit Registrului Comerţului, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) - Filiala Constanţa figurează în SC Trompy Company SRL şi în Best Drive Taxi SRL. La rândul ei, Carmen Gabriela Chesoi apare în Andalex, dar şi în Trompy Company.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii