Cumpărări directe 20.000 de euro a costat operațiunea de vopsire în galben - lămâie a câtorva zeci de stâlpi de iluminat din stațiunea Mamaia (DOCUMENT)
Cumpărări directe: 20.000 de euro a costat operațiunea de vopsire în galben - lămâie a câtorva zeci de stâlpi
11 May, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
680
Marime text



- Nu se știe cui din primăria Constanța a aparținut această decizie, însă de plătit, plătim noi de la bugetul local. Doar 96.038.59 lei, adică 19.311,23 euro
- Banii au fost încasați de TDG Grup Construct SRL urmare a unui contract încheiat prin cumpărare directă
- De-a lungul timpului, stâlpii de beton din Mamaia au fost ba vopsiți albastru, ba, verde iar mai nou în galben
- În trecut, această decizia a fost luată împreună cu agenții economici pentru a pune la punct ultimele detalii, în așa fel încât stațiunea să fie gata să își primească oaspeții atunci când vor sosi primii turiști
Stâlpii de iluminat din stațiunea Mamaia au fost revopsiți înainte de minivacanța de 1 mai în galben.
Nu se știe cui din primăria Constanța a aparținut această decizie, însă de plătit, plătim noi de la bugetul local. Doar 96.038.59 lei, adică 19.311,23 euro.
Banii au fost încasați de TDG Grup Construct SRL pentru lucrările de vopsit stâlpi de iluminat public din beton, de pe Bulevardul Mamaia, stațiunea Mamaia, urmare a unui contract încheiat prin cumpărare directă.

Operațiunea vopsirea stâlpilor, reacții în mediul online
De-a lungul timpului, stâlpii de beton din Mamaia au fost ba vopsiți albastru, ba, verde iar mai nou în galben.
În trecut, această decizia a fost luată împreună cu agenții economici pentru a pune la punct ultimele detalii, în așa fel încât stațiunea să fie gata să își primească oaspeții atunci când vor sosi primii turiști.
Consilierul local independent Felicia Ovanesian a criticat în mediul online ecizia Primăriei de a vopsi stâlpii din oraș în culoarea galben și a susținut că alegerea culorii ar fi trebuit lăsată în seama specialiștilor.
„Avem stâlpi galbeni! O să se bată turiștii să vină în Mamaia să vadă minunea! Unul ca Boc sau ca Bolojan v-ar bate cu funia udă dacă ar vedea așa ceva!”a scris pe o rețea socială consilierul local independent.
Ovanesian spune că norma urbanistică stabilită de specialiști pentru vopsirea stâlpilor este gri antracit, nu galben păpădie și a rememorat o situație de la finalul anului 2021, când din postura de city-manager al primăriei a propus încheierea unui contract pentru vopsirea stâlpilor din oraș pentru că erau scorojiți.
Și Horia Constantinescu, fost director în cadrul Direcției Servicii Publice din primăria Constanța, actualmente șeful Comisiariatului pentru Protecția Consumatorilor Constanța, a reacționat în mediul online pe tema vopsirea stâlpilor din Mamaia.
„Lolec și Bolec lansează un nou serial tragic comic. Ne facem că facem treabă este deviza acestui tandem jenant. AVERTIZARE PUBLICĂ! Pericole vopsite pe banii noștri!”, și-a intitulat postarea Constantinescu, alături de un video în care explică că autoritățile nu iau în calcul pericolele pe care le lasă împotriva cetățenilor. Acesta a făcut referire la încărcătura de pe stâlpii revopsiți și a menționat că etichetarea și de curățare a cablurilor inutile de pe stâlpii din oraș a demarat în 2021 și din păcate s-a oprit tot atunci.
Despre TDG Grup Construct SRL
Societatea a fost înființată în anul 2024, are sediul în Cernavodă, județul Constanța, strada Viorelelor, nr. 10 și se ocupă de „Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Compania nu este plătitoare de TVA.
Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, asociat și administrator este Tudor George.
Acesta mai este asociat și administrator la DGI Electrocons SRL și DGI Divert Expert SRL.
Firma a mai câștigat contracte din licitații organizate de primăria Nicolae Bălcescu de întreținere a canalelor de colectare a apelor pluviale în valoarea totală estimată de 53.532,31 lei sau la primăria Saraiu pentru execuție lucrări în cadrul proiectului „Centru de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți în comuna Saraiu”, valoare estimată 1.465.605,01 lei fără TVA.
Potrivit www.termene.ro, compania nu și-a publicat situațiile financiare după primul an de funcționare.
În 2023, tot primăria Constanța a plătit firmei DGI Divert Expert SRL, unde George Tudor este asociat și administrator aproape 70.000 de euro pentru serviciile de vopsire a stâlpilor de iluminat din beton în verde!
Și tot în 2023, aceeași firmă primea peste 300.000 de euro de la primăria Cuza Vodă pentru construirea grădiniței din localitate.
De altfel, comapania deținută de George Tudor a câștigat mai multe contracte de la diverse primării din județul Constanța cum ar fi primăriile Cernavodă sau Ghindărești.
Despre SC DGI Divert Expert SRL
SC DGI Divert Expert SRL este o firmă din Cernavodă, înființată în anul 2020 care se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Administrator și unic asociat este George Tudor.
În anul 2024, societatea a avut o cifră de afaceri de 2.241.913 lei, un profit de 141.713 lei și datorii de 575.004 lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cumpărări directe Constanța Primăria Nicolae Bălcescu investește în lucrări de întreținere a canalelor de colectare a apelor pluviale. Iată firma câștigătoare (DOCUMENT)
O firmă nou înființată dă lovitura la Saraiu. Primăria i-a atribuit un contract de peste 1.2 milioane lei pentru lucrări la un centru pentru copii aflați la risc (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii