Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:25 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce funcţii de conducere se eliberează pentru procurorii constănţeni

ro

06 Mar, 2012 00:00 1830 Marime text
procurori-parchetulcurtiideapel.jpgProcuror şef secţie judiciară, la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, procuror şef secţie urmărire penală la aceeaşi unitate de Parchet, dar şi procuror şef Secţie maritimă şi fluvială, la Parchetul Judecătoriei Constanţa. Acestea sunt câteva dintre funcţiile de conducere eliberate în Parchetele din Constanţa sau care urmează să se elibereze, potrivit informaţiilor oficiale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, conform sursei citate, printre funcţiile de conducere vacante existente la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa se numără cea de procuror şef al Secţiei judiciare, dar şi cea de procuror şef al Secţiei urmărire penală, ambele din cadrul Parchetului Curţii de Apel. De asemenea, procurorii constănţeni interesaţi de funcţiile de conducere din parchetele din Constanţa mai pot opta şi pentru cea de procuror şef al Secţiei maritime şi fluviale din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Iar dacă sunt interesaţi de o funcţie de conducere de prim rang, magistraţii constănţeni pot opta pentru cea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova. Totodată, pentru cei care nu se limitează la oraşul Constanţa, ci sunt interesaţi de toate unităţile de parchet din raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, este de menţionat că şi la Tulcea se eliberează funcţiile de conducere.

Funcţii de conducere şi la parchetele tulcene

Astfel, procurorii ar mai putea opta pentru funcţia de procuror şef al Secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, dar şi pentru cea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea. Alte funcţii de conducere de prim rang la Parchetele din Tulcea care sunt vacante sunt cea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag şi de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin. Conform procedurilor legale în vigoare, pentru funcţiile de prim-procuror ce sunt vacante sau urmează să devină vacante se va organiza concurs pentru promovarea în funcţiile de conducere. Examenul va fi organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. În ceea ce priveşte funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârşova, este de menţionat că aceasta a devenit vacantă după ce fostul prim-procuror, magistratul Aurel Mihail Ciorobea, a fost promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în urma concursului susţinut la INM pentru promovarea în funcţie, la sfârşitul anului trecut.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii