Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:09 20 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Nordis DIICOT pune sechestru pe 184 de imobile și 14 terenuri. Prejudiciul reclamat depășește 58 de milioane de euro

ro

20 Oct, 2026 14:06 343 Marime text


Procurorii DIICOT au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri, evaluate la peste 12 milioane de euro, în dosarul Nordis. Măsura a fost luată la 19 octombrie 2026, în contextul extinderii anchetei și al noilor plângeri penale formulate de persoane fizice și juridice care reclamă că au fost prejudiciate.

Potrivit comunicatului DIICOT, bunurile aparțin unor societăți comerciale cercetate în cauză și au o valoare totală de 12.038.908,96 euro, calculată conform grilelor notariale. Sechestrul a fost instituit până la concurența sumei de 58 de milioane de euro.

Printre bunurile indisponibilizate se numără 155 de apartamente, opt locuri de parcare, patru spații comerciale, un subsol și două boxe, precum și 14 terenuri. Comunicatul menționează că anumite imobile sunt nefinalizate.

Comunicatul integral DIICOT:

Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 din 03.02.2025, nr. 1 din 04.02.2025, nr. 5 din 22.08.2025, nr. 1 din 28.11.2025, nr. 1 din 25.08.2026 și nr. 7 din 01.10.2023, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 19 octombrie 2026, prin ordonanță, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus luarea măsurii sechestrul asigurător asupra a 184 de imobile (155 apartamente, 8 parcări, 4 spații comerciale, un subsol și 2 boxe, nefinalizate) și 14 terenuri, evaluate la suma de 12.038.908,96 euro, conform grilelor notariale, până la concurența sumei de 58 milioane de euro, toate aparținând unor societăți comerciale cercetate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul general consolidat, toate în formă continuată.  

Măsura a fost luată în continuarea activităților de urmărire penală efectuate în cadrul dosarului penal, având în vedere extinderile urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave dispuse la data de 10.10.2025, respectiv 18.08.2026, corespunzător unui număr de 363 de plângeri penale noi, formulate de persoane vătămate persoane fizice sau juridice, împotriva suspecților și inculpaților, persoane fizice și persoane juridice, cu un prejudiciu reclamat cumulat de peste 58 milioane de euro, precum și încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București din data de 14.10.2026 prin care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit pentru faptele pentru care s-a dispus extinderea urmăririi penale în data de 27.08.2025.


Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



Citește și:
VIDEO: Doi bărbați, reținuți de DIICOT pentru trafic de persoane și proxenetism. Victimele ar fi fost exploatate sexual în România și în mai multe țări europene

Tags: DIICOT, NORDIS


Ti-a placut articolul?

Comentarii