Raportul de la Trei Papuci

Un extraterestru a primit misiunea sa afle care-i spilul cu oamenii. Debarcat aici, hotara sa-si aleaga, ca obiect de studiu, un om pe care-l va urmari, nevazut, timp de o saptamana. Se nimeri ca omul acela sa fiu eu. Jivina spatiala lua foarte in serios toate activitatile mele, de la tabieturile cele mai marunte pana la miscarile cele mai complicate, consemnand cu minutiozitate tot ce se-ntampla cu mine de dimineata si pana seara, de cand ma ridicam din pat si pana cand cadeam la loc, rapus de oboseala sau lene. Apoi se cazni sa discearna toate aceste informatii, schitand legaturi intre actiunile mele, ca sa obtina o suma simpla si cuprinzatoare pentru pretiosul raport. Din nefericire, subiectul pe care-l nimerise ducea o viata stupida, haotica, astfel incat legaturile dintre faptele sale erau greu de procesat si nu promiteau ca ar duce la o formula anume a umanitatii. Cum jivinei galactice ii era interzis sa stabileasca un contact direct cu subiectul de studiu pentru a traduce, din interior, semnificatia actiunilor sale, ii trecu prin cap (test, procesor, bidon) sa ia in colimator, pentru o saptamana, si alti subiecti cu care eu intram in contact, urmarindu-le toate miscarile si traseele. Timp de o saptamana, allien-ul simti ca se indeparteaza si mai mult de formula pe care superiorii i-o solicitau, tot mai insistent, pe masura ce cheltuielile de deplasare se umflau spectaculos. In cele din urma, sub amenintarea ca, in cazul unui esec, va fi trecut prin furcile (cangile, pistoanele, electrozii) unui cosiliu celest, mai obtinu o singura zi ca sa-si finalizeze raportul. Fara sa am habar de toate acestea, savuram, linistit, aburii duminicali ai primei zile de iarna. As fi putut lenevi, linistit, toata ziua, ceea ce l-ar fi constrans pe spionul meu cosmic sa-si masluiasca raportul. Se nimeri, spre marele sau noroc, ca in ziua aceea sa ma intalnesc, dintr-odata, cu trei dintre subiectii care intrasera, din pricina mea, in colimatorul jivinei, fiinte al caror profil se dovedise, pana atunci, la fel de bezmetic. Extraterestrul isi freca palmele (labele, ventuzele, senzorii), convins ca s-a nascut sub o stea norocoasa, apoi incepu sa transmita, spre sefii sai, ruta noastra exacta. Fara sa avem nici cea mai vaga idee despre importanta activitatii noastre, ne deplasam spre centrul orasului intr-o ruginatura de masina, chiuind veseli de cate ori simpaticul harb reusea sa iasa, icnind, din hartoapele drumului. Dupa cateva bajbaieli am dibuit, prin miracol, un loc de parcare si am coborat spre plaja de la Trei Papuci. Spionul galactic consemna, precipitat, ca cei patru indivizi inaintau spre mare, incadrand o fiinta plata si transparenta, cu o coada deosebit de lunga si care se agita, incercand sa scape. In cele din urma aceasta sari in sus si, miscand iute din coada, se ridica spre cer prin rotiri haotice. Ajunse, asa, foarte sus si, probabil, si-ar fi continuat drumul daca n-ar fi fost legata, printr-un cordon ombilical foarte fin, de cei de jos. Timpul spionului expirase, asa ca superiorii ii impusera o solutie radicala: reteza firul care lega nemaivazuta fiinta de oamenii de pe plaja, o rapi si o duse cu el in cosmos, pentru a-si finaliza raportul. Nu ne-am dat seama imediat de ce se-ntamplase. Ne-am pus cu totii palmele la ochi si ne-am holbat in sus pana ne-au dat lacrimile. Am scotocit apoi plaja in lung si-n lat dar n-am gasit nici o urma. Mai tarziu, convinsi ca am fost martorii unei disparitii misterioase, ne-am amintit de controversatul Zbor 19 si alte fenomene similare ce asemanau locul Trei Papuci cu Triunghiul Bermudelor, realizand cate chestii inexplicabile se intamplasera cu noi in ultima saptamana si concluzionand ca fusesem monitorizati "de sus" iar disparitia ascundea semnificatii tulburatoare, ce depaseau conditia noastra de indivizi. Stiu ca asta i-ar putea indispune pe multi dintre semenii mei. Stiu ca nici eu, nici amicii mei, nu suntem speciali, ca in jur sunt multe fiinte deosebite care-ar merita demnitatea sa ne reprezinte specia, natiunea, orasul in fata civilizatiilor extraterestre. Imi pare rau ca s-a nimerit asa, n-a fost cu intentie, putea sa se-ntample oricui, putea fi oricine in locul nostru. S-ar fi putut ca raportul sa cuprinda ceva mai maret, mai nobil, mai important, regret ca-n formula umanitatii s-a strecurat acel flesculet inutil, stupid, infantil, total nereprezentativ pentru viata sociala, economica si culturala a urbei, natiei si umanitatii: un zmeu de nylon, cu coada din carpe.