Editorial Trei premieri în trei săptămâni. Și noi unde mai încăpem?

În politică se spune că o criză este un test al maturității unei clase conducătoare. Dacă este așa, atunci ultimele două săptămâni au arătat că România încă repetă aceeași lecție fără să o învețe.
 
Totul a început odată cu demiterea Guvernului Bolojan, moment care a deschis o nouă perioadă de incertitudine politică. Ceea ce trebuia să fie un proces rapid de desemnare a unui nou executiv s-a transformat într-un maraton al negocierilor, al orgoliilor și al calculelor electorale. În loc ca atenția să se îndrepte spre problemele reale ale țării, întreaga dezbatere publică s-a mutat în jurul unei singure întrebări: cine va ocupa Palatul Victoria?
 
Prima variantă a fost Eugen Tomac. O alegere care părea să transmită un mesaj de echilibru și orientare pro-europeană. Numai că, în politica românească, profilul unui candidat valorează mai puțin decât numărul de voturi pe care le poate aduna în Parlament. Majoritatea nu s-a conturat, iar încercarea s-a încheiat înainte de a începe cu adevărat.
 
A urmat Adrian Veștea. Un politician cu experiență administrativă, venit din administrația locală și perceput ca o soluție de compromis. Însă nici această variantă nu a reușit să treacă testul Parlamentului. Încă o nominalizare, încă un vot pierdut, încă o dovadă că partidele par să negocieze mai degrabă pentru următoarele alegeri decât pentru următoarele luni de guvernare.
 
Iar astăzi, 26 iunie, asistăm la o nouă mutare. USR, PNL și UDMR îl propun pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Este o alegere care încearcă să aducă în prim-plan un profil european, cu experiență în instituțiile Uniunii Europene și cu o imagine de profesionist. Rămâne însă întrebarea pe care românii și-o pun de aproape trei săptămâni: va exista, de această dată, și o majoritate politică sau doar un nou nume pe lista premierilor desemnați?
 
Din perspectiva generației mele, problema nu mai este cine este propus. Problema este ritmul în care politica românească consumă oameni și timp fără să producă stabilitate.
 
În doar câteva săptămâni am trecut de la un guvern demis la trei variante diferite de prim-ministru. Nu pentru că România ar duce lipsă de oameni competenți, ci pentru că pare să ducă lipsă de consens. Iar această lipsă de consens începe să coste.

 
Costă în economie, pentru că investitorii au nevoie de predictibilitate, nu de negocieri nesfârșite. Costă în administrație, unde proiectele importante sunt amânate până la instalarea unui nou executiv. Costă și în încrederea cetățenilor, care privesc cu tot mai multă neîncredere un spectacol politic în care fiecare zi aduce o nouă răsturnare de situație.
 
Pentru tineri, efectele sunt și mai subtile. Noi nu mai urmărim fiecare conferință de presă sau fiecare rundă de negocieri. Urmărim doar concluzia: dacă țara merge înainte sau rămâne blocată. Dacă putem avea încredere că planurile noastre - fie că vorbim despre educație, un loc de muncă, o afacere sau cumpărarea unei locuințe - nu depind de rezultatul unei ședințe de partid.
 
Poate că aceasta este cea mai mare problemă a politicii românești din aceste zile. Nu faptul că există negocieri. Într-o democrație, ele sunt normale. Problema este că negocierile au devenit scop în sine, iar guvernarea pare să fi rămas pe locul al doilea.
 
România are nevoie de un prim-ministru. Dar are nevoie, mai ales, de o clasă politică care să înțeleagă că stabilitatea nu este un premiu pentru partide, ci o obligație față de cetățeni.
 

Pentru că, dincolo de numele aflate pe masa negocierilor, generația mea nu mai caută un salvator. Caută un motiv să creadă că politica poate produce mai mult decât crize succesive. Iar dacă nici această a treia încercare nu va reuși, întrebarea nu va mai fi cine urmează la Palatul Victoria, ci câți români vor mai avea răbdare să aștepte.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
„Știi vreo clinică la care se fac controale mai ușoare?” – Primul pas spre un accident demn de prima pagină