Carlo Vecce, autorul biografiei „Leonardo. Viața – ab Vinci ad Universalitatem”, vine la Constanța
Carlo Vecce, autorul biografiei „Leonardo. Viața – ab Vinci ad Universalitatem”, vine la Constanța
175
Marime text
După succesul remarcabil înregistrat la Salonul Internațional de Carte Bookfest București 2026, unde s-a clasat în Top 3 al vânzărilor Editurii Librex Publishing, volumul „Leonardo. Viața – ab Vinci ad Universalitatem” își continuă parcursul editorial la Constanța, printr-o lansare de excepție organizată în prezența autorului și a traducătoarei.
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța va găzdui, miercuri, 9 septembrie 2026, începând cu ora 16:30, lansarea ediției românești a monumentalei biografii Leonardo. Viața – ab Vinci ad Universalitatem, semnate de reputatul istoric și filolog italian prof. univ. dr. Carlo Vecce, traduse în limba română de Lucia Tarase și publicate în 2026 de Librex Publishing.
În Aula Bibliotecii se vor reuni personalități ale mediului academic, cultural și editorial, într-un spațiu de reflecție și dialog dedicat lui Leonardo da Vinci — întruchipare desăvârșită a idealului renascentist de homo universalis.
O întâlnire în jurul lui Leonardo
Potrivit reprezentanților Bibliotecii Constanța, prezența la Constanța a profesorului Carlo Vecce oferă publicului ocazia unei întâlniri directe cu unul dintre cercetătorii care și-au dedicat o parte importantă a activității științifice studierii vieții și operei lui Leonardo da Vinci.
Alături de autor, vor lua cuvântul lect. univ. dr. Luigi Bambulea, filolog și istoric de artă, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte din București și cercetător științific la Muzeul Național al Literaturii Române, și Lucia Tarase, filolog și traducătoarea ediției românești. Evenimentul va fi moderat de Ionuț Radu, directorul Editurii Librex Publishing, iar amfitrionul manifestării va fi dr. Amelia Stănescu, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.
O biografie dincolo de convenții
Publicată în limba italiană sub titlul Leonardo, la vita. Il ragazzo di Vinci, l’uomo universale, l’errante, biografia lui Carlo Vecce propune o reconstrucție amplă și riguros documentată a destinului lui Leonardo da Vinci. Cercetarea se întemeiază pe examinarea atentă a documentelor, manuscriselor și operelor, așezate în contextul intelectual și istoric al Renașterii italiene, din care se conturează portretul unui om animat de o necontenită dorință de a cerceta, de a înțelege și de a crea.
În paginile acestei biografii, Leonardo apare în deplina complexitate a personalității sale: artist, observator al naturii, cercetător, inventator și spirit neobosit al cunoașterii. Ediția românească, Leonardo. Viața – ab Vinci ad Universalitatem, numără 768 de pagini.
Traducerea, semnată de Lucia Tarase, constituie un demers traductologic de o deosebită complexitate, care oferă cititorului român acces la o operă fundamentală pentru înțelegerea personalității și a epocii lui Leonardo da Vinci- a mai precizat sursa citată.
Un om, o epocă, o întrebare despre cunoaștere
Întâlnirea de la Constanța propune, în fond, o întoarcere către una dintre marile întrebări ale Renașterii: cât de departe poate ajunge omul atunci când dorința de a cunoaște întâlnește libertatea de a cerceta și puterea de a imagina? În jurul acestei interogații se va deschide, la Constanța, un dialog între cercetarea istorică a lui Carlo Vecce, lectura critică a lui Luigi Bambulea și experiența traductologică a Luciei Tarase — trei perspective complementare reunite de aceeași preocupare a înțelegerii vieții și operei lui Leonardo da Vinci.
Evenimentul este organizat de Lucia Tarase în colaborare Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu Librex Publishing, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al Asociației Tinerilor pentru Integrare Europeană Constanța.
Accesul publicului este liber.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


