Editorial Drona de la Neptun Deep - una, două și, în cele din urmă, tot una

Armata Română a gestionat o amenințare reală în apropierea unei infrastructuri strategice. Comunicarea publică a reușit însă performanța mai puțin glorioasă de a transforma o singură dronă în două, pentru ca apoi să le readucă la numărul inițial. Iar încărcătura explozivă, după ce a dispărut dintr-o postare, a reapărut în confirmarea oficială.
 
Incidentul din apropierea platformei Neptun Deep nu este unul care să poată fi tratat cu lejeritate. Vorbim despre o dronă marină găsită în apropierea Neptun Deep, la aproximativ 80 de mile marine de Constanța, despre ridicarea de la sol a două aeronave F-16 și despre o intervenție militară concretă.
 
Din punct de vedere operațional, instituțiile statului au reacționat. Din punctul de vedere al comunicării, însă, drona a avut parte de mai multe transformări decât într-un număr de iluzionism.
 
La început, ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat că Armata Română a distrus cu tunul de bord al unui F-16 o dronă marină aflată în apropierea lucrărilor de la Neptun Deep. În versiunea inițială a postării sale de pe Facebook apărea și o informație esențială: „Era încărcată cu explozibil”.
 
Ulterior, propoziția a dispărut.
 
Nu printr-un update vizibil, nu printr-o precizare de tipul „informația este în curs de verificare” și nici printr-o corectură care să explice publicului ce s-a schimbat și de ce. Postarea a fost pur și simplu modificată, iar afirmația despre explozibil a fost eliminată, după cum arată istoricul editărilor.
 
În comunicarea obișnuită, o asemenea schimbare poate părea un detaliu. În comunicarea unui ministru al Apărării, în timpul unui incident militar petrecut lângă o infrastructură strategică, nu este deloc un detaliu. Diferența dintre un obiect aflat în derivă și o dronă cu încărcătură explozivă este chiar diferența dintre un incident neobișnuit și o amenințare potențială.

 
Apoi, povestea s-a complicat. Ministrul a declarat că, în timpul intervenției, ar fi fost descoperită o a doua dronă marină. Pentru câteva minute, România nu mai avea o dronă, ci două. Prima fusese atacată de F-16, iar o a doua ar fi apărut în timpul operațiunii.
 
La scurt timp a venit o nouă precizare: ceea ce fusese prezentat ca a doua dronă era, de fapt, tot prima. Lovită de F-16, aceasta nu fusese distrusă complet, iar militarii specializați în intervenții EOD au neutralizat-o ulterior. Cu alte cuvinte, nu existau două drone, ci două momente ale intervenției asupra aceluiași aparat.
 
În final, MApN a analizat datele sistemelor de urmărire ale aeronavelor F-16 și le-a corelat cu informațiile echipajului navei trimise în zonă. Concluzia oficială: a fost o singură dronă. Iar verificările au confirmat că aceasta avea încărcătură explozivă. Exact informația care apăruse inițial în postarea ministrului și care fusese apoi ștearsă.
 
Așadar, cronologia comunicării publice poate fi rezumată astfel: o dronă cu explozibil, apoi o dronă despre al cărei explozibil nu se mai spune nimic, apoi două drone, apoi din nou una, care, surpriză, chiar avea explozibil.
 

Să ne înțelegem: într-o operațiune desfășurată în timp real pot apărea informații preliminare, identificări greșite și date care trebuie verificate. Ceața operațională există, iar prudența este legitimă. Nimeni nu poate cere unui ministru să cunoască instantaneu toate detaliile tehnice ale unei intervenții aflate în desfășurare.
 
I se poate cere însă să spună clar ce este confirmat, ce este preliminar și ce urmează să fie verificat.
 
Mai ales, i se poate cere să nu rescrie discret trecutul unei comunicări publice. Dacă informația despre explozibil nu era confirmată, soluția firească era o actualizare transparentă: „Mențiunea inițială este în curs de verificare”. Dacă datele despre a doua dronă erau neclare, formularea responsabilă era „există indicii privind un al doilea obiect”, nu prezentarea ipotezei ca fapt cert.
 
Corectarea unei informații nu este o slăbiciune. Corectarea pe ascuns, urmată de alte afirmații contradictorii, este însă o invitație la neîncredere.
 
Iar aici apare problema de fond: astfel de episoade creează terenul ideal pentru dezinformare. Când informația oficială se schimbă fără explicații, fiecare versiune începe să circule separat. Unii rămân cu drona fără explozibil, alții cu două drone, alții cu suspiciunea că autoritățile ascund ceva. În spațiul dintre aceste variante intră imediat speculațiile, teoriile conspirației și propaganda.
 
Instituțiile nu trebuie doar să combată informațiile false. Ele trebuie să evite să le furnizeze materia primă.
 
Într-un context regional marcat de război, atacuri cu drone și amenințări asupra infrastructurii din Marea Neagră, comunicarea publică este ea însăși o componentă a securității naționale. Viteza contează, dar precizia și transparența contează cel puțin la fel de mult. Uneori este mai sănătos să spui „încă verificăm” decât să livrezi certitudini care rezistă doar până la următoarea postare.
 
La Neptun Deep, militarii au neutralizat drona. Comunicarea oficială, în schimb, s-a neutralizat singură, prin prea multe versiuni succesive.
 
La final am aflat că drona era una singură și avea explozibil. Ar fi fost util ca și adevărul oficial să fi fost tot unul singur sau măcar ca fiecare modificare a lui să fi fost explicată publicului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
Cu viteza spre dezastru: Cine-i lasă pe copii pe două roți printre mașini?