Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:05 05 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Trei marinari răniți în incidentul din Marea Neagră, aduși la Spitalul Județean Constanța. Care este starea lor

ro

05 Oct, 2026 15:42 283 Marime text


Trei cetățeni străini, răniți în urma incidentului naval produs luni în Marea Neagră, au fost aduși la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Potrivit reprezentanților unității medicale, pacienții au vârste de 22, 23 și 50 de ani și prezintă politraumatisme.

Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, a precizat că cei trei pacienți sunt conștienți, cooperanți și au o stare generală stabilă.

„Trei pacienți, cetățeni străini, cu vârsta cuprinsă între 22 și 50 de ani (respectiv 22, 23 și 50 de ani) au fost aduși în cursul zilei de astăzi după accidentul naval care a avut loc în Marea Neagră. Prezintă toți politraumatisme, sunt din fericire conștienți, cooperanți, starea generală este stabilă. Sunt în curs de investigație la acest moment și, în funcție de rezultatele investigațiilor medicale de specialitate, se va stabili și conduita terapeutică”, a declarat Crina Kibedi.


Cei trei marinari au fost aduși la țărm cu un elicopter Black Hawk al Ministerului Afacerilor Interne, după ce nava comercială Royad Mammadov, sub pavilion turcesc și încărcată cu cereale, a fost lovită în Marea Neagră.

Operațiunea de salvare a fost coordonată de MRCC Constanța, fiind mobilizate nave ale ARSVOM, Garda de Coastă și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație.





Citește și:
VIDEO: Directorul Centrului Maritim de Coordonare, despre incidentul navei Royad Mammadov! Un marinar a murit, iar altul este de negăsit


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii