România care nu mai așteaptă Fermierii au venit la Guvern pentru răspunsuri. Au găsit garduri, gaze și o putere politică blocată de luni de zile în negocieri

Pe 15 septembrie, Piața Victoriei a devenit fotografia unei Românii care nu mai are răbdare.

Mii de fermieri și crescători de animale au venit la București cu revendicări legate de exporturile de animale, bolile din ferme, sacrificarea efectivelor și despăgubiri. Au venit cu probleme economice concrete, cu pierderi și cu sentimentul că deciziile luate la București se văd altfel dintr-un birou de minister decât dintr-un grajd.

Și au găsit un stat care, în acel moment, era el însuși blocat. România funcționează de peste patru luni cu un Guvern interimar, după căderea Executivului condus de Ilie Bolojan. Consultările pentru desemnarea unui nou premier se prelungesc de la o rundă la alta, iar criza politică a intrat deja într-o zonă în care timpul scurs devine, în sine, o problemă. În cursul zilei de ieri, președintele l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, însă asta nu garantează în niciun fel că un nou guvern va fi coagulat, după cum ne arată istoricul consultărilor  și tergiversărilor din ultimele patru luni.

Aceasta este poate cea mai puternică imagine a protestului - fermierii cereau soluții de la un Guvern care nici măcar nu avea încă o formulă politică definitivă.
 
Când agricultura așteaptă, animalele nu pot. La București se poate amâna o ședință, se poate amâna o negociere sau desemnarea unui premier. În fermă, însă, lucrurile nu funcționează așa. Oile trebuie hrănite, furajele trebuie cumpărate. Ratele au nevoie să fie plătite. Animalele bolnave trebuie gestionate. Iar dacă statul interzice sau limitează anumite activități comerciale, pierderile apar imediat.


Fermierul nu poate spune „Mai vedem luna viitoare, după ce se formează Guvernul”. Pentru el, luna viitoare poate însemna deja faliment.

Aici se află una dintre marile rupturi dintre România administrativă și România care produce efectiv. La București, criza politică se măsoară în zile și săptămâni. În agricultură, aceeași criză se măsoară în animale pierdute, producție nevândută, datorii și ferme închise.

Poate cea mai gravă consecință a unui Guvern interimar nu este că miniștrii nu mai pot face nimic. Pot exista în continuare decizii administrative și măsuri urgente. Problema este incertitudinea. Cine răspunde politic pentru deciziile majore? Și poate întrebarea cea mai fierbinte a fost - cine negociază cu fermierii? Mai mult, cine garantează că o măsură anunțată astăzi nu va fi schimbată mâine?

În timp ce partidele au negociat luni de zile formula viitorului Executiv, agricultura a continuat să funcționeze după propriile reguli, iar anotimpurile nu așteaptă negocierile de la Cotroceni.


Apoi au venit imaginile care au acoperit aproape tot restul protestului. Garduri rupte. Obiecte aruncate spre jandarmi. Gaze lacrimogene. Persoane ridicate și mai mulți oameni care au avut nevoie de îngrijiri medicale. Confruntările au izbucnit după ce unii manifestanți au forțat dispozitivul de protecție și au atacat forțele de ordine. Violența și responsabilitatea trebuie stabilite individual. Nu poate fi pusă eticheta violenței peste toți cei care au venit la București să protesteze. De altfel, reprezentanți ai crescătorilor s-au delimitat de vandalism și de comportamentul violent.

Dar ar fi superficial să reducem întregul protest la câteva minute de haos.Fermierii nu au nevoie de discursuri spectaculoase. Au nevoie să știe ce se întâmplă cu animalele lor și de reguli previzibile. Au nevoie de despăgubiri atunci când statul impune sacrificarea efectivelor. De asemenea, mai au nevoie de piețe funcționale și de posibilitatea de a-și vinde producția.

Dincolo de problema recentului protest, România va trebui să demonstreze că poate face ceva ce în ultimii ani i-a devenit tot mai greu - să transforme o criză într-o soluție, înainte ca oamenii să fie obligați să iasă din nou în stradă.

Protestul din 15 septembrie nu trebuie nici idealizat, nici redus la violențele care l-au marcat. Trebuie înțeles.

Pentru că, dincolo de pietre, gaze și garduri, mesajul cel mai important a fost unul mult mai simplu „Nu mai putem aștepta”

Iar într-o țară care a așteptat luni întregi un nou Guvern, poate că acesta este mesajul pe care politicienii ar trebui să-l audă cel mai clar. De data aceasta, nu din Piața Victoriei. Ci din fermele în care, în fiecare dimineață, munca trebuie să înceapă indiferent cine este sau nu este premier.
  
Citește și
Editorial Două incendii în aceeași zonă, în mai puțin de două luni. Câte beach bar-uri mai trebuie să ardă până încep întrebările serioase?