Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:38 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Părinţi perfecţionişti şi copii crispaţi

ro

08 Dec, 2018 00:00 687 Marime text

Acum, că am „serbat“ propriu-zis Centenarul Marii Uniri, ne putem concentra pe restul sărbătorilor de iarnă care, practic, bat la uşă. Pentru cei mai mulţi copii, iarna înseamnă bucurie, vacanţă, zăpadă, cadouri, Moş Crăciun. Dar sărbătorile de iarnă vin, mai ales pentru copiii de vârste mai mici, inclusiv cu serbări.
 
Poezii, poezioare, costume şi cântecele, toate se învârt în jurul micuţilor preşcolari şi şcolari de vârste fragede  Ceea ce, desigur, este foarte frumos. Fiecărui părinte îi creşte inima de mândrie la prima serbare a micuțului. Atâta doar că, pentru unii copilaşi, mai ales pentru cei micuţi, o serbare poate însemna foarte, foarte mult stres. Foarte multă presiune pusă pe o persoană atât de mică. Poezii rostite de sute de mii de ori, colinde, cântecele şi coregrafii repetate până la saturaţie.
 
Nu aş vrea să fiu înţeles greşit: şi mie îmi plac serbările, şi eu sunt mândru ca orice alt părinte. Şi nici nu vreau cumva să acuz educatorii ori părinţii. Vreau doar să privim serbările şi dintr-o altă perspectivă. Să spunem, din cea a copilului ce resimte o presiune mult prea mare, din cea a copilului căruia părintele nu îi permite să greşească şi pe care tocmai mama sa, care ar trebui să îi fie alături indiferent de situaţie, îl „încurajează“ cu un „să nu mă dezamăgeşti“.
 
Aş vrea să privim şi prin ochii micuţului pe care părinţii îl ceartă pentru că nu poate învăţa poezia şi îi interzic dreptul de a se juca până ce o va şti perfect. Prin ochii celui mereu comparat: „ceilalţi colegi ai tăi ştiu deja versurile, numai tu, nu“. Prin ochii celui ameninţat „dacă nu eşti în stare să spui două versuri la serbare, să îţi iei adio de la cadoul de la Moş Crăciun“. Şi aşa (mult) mai departe.
 
Din păcate, nu exagerez. Există părinţi perfecţionişti, care vor să îşi ştie copiii mereu pe primul loc şi care ar face orice pentru asta. Ceea ce ar putea fi şi un lucru bun, dacă nu s-ar exagera.
 
Pe aceşti părinţi aş vrea să îi rog, mai ales de sărbători, să fie buni cu propriii lor copii. Să îi accepte şi să îi iubească chiar dacă greşesc, să le zâmbească deşi au ieşit pe al doilea loc şi nu pe primul şi să se asigure că micuţii vor primi cadoul de Crăciun chiar dacă s-au emoţionat şi au plâns ori chiar au fugit de la serbare.
 
Aş vrea să îi rog pe aceşti părinţi să pună copiii pe primul loc, deasupra orgoliului de părinte, mai presus de like-urile sau inimioarele de pe reţelele de socializare unde intenţionează să pună filmuleţul cu copilul recitând perfect.
 
Nu în ultimul rând, aş vrea să îi rog să îşi accepte copilul chiar dacă cel mic este prea timid, prea introvertit sau prea „zăpăcit“ pentru a spune poezia. Chiar dacă uită un vers sau pe toată. Chiar dacă şi-a murdărit costumul cu o milisecundă înainte de a începe serbarea.
 
Oricât de mult ne-ar încânta pe noi, serbările pot fi şi un mare stres pentru cei mici. Aşa că haideţi să nu mai punem şi noi încă şi mai multă presiune pe ei, ci să ne distrăm şi să râdem împreună de ceea ce ar putea să iasă!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii