Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:02 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

ro

22 Mar, 2024 12:16 701 Marime text






 
  • Astăzi, 22 martie 2024, de la ora 12:30, în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța se lansează volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020). Bibliografie, manifestări științifice, monumente și insemne comemorative”.
 
Apărut la Editura Univers Enciclopedic Gold/ Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, Iași, în 2022, volumul a fost inițiat și coordonat de prof. univ. dr. Ion I. Solcanu, care și-a asumat și sarcina de colaborator. Echipa care a lucrat alături de el este formată din: prof. univ. dr. Mihai Drecin (Universitatea din Oradea); prof. univ. dr. Valentin Ciorbea (Universitatea „Ovidius” din Constanța); Vasile Ciobanu (CS I Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu); prof. univ. dr. Corneliu Pădurean (Universitatea „Vasile Goldiș” Arad); prof. univ. dr. Ion Giurcă (Universitatea Națională  de Apărare „Carol I” București); prof. univ. dr. Anatol Petrencu (Universitatea de Stat Chișinău); conf. univ. dr. Adrian-Bogdan Ceobanu (Universitatea „Al. I. Cuza” Iași).

Lucrarea are următorul Cuprins: Prefață - Geneza proiectului, asigurarea sponsorizării, constituirea echipei de autori responsabili, responsabilități (Ion I. Solcanu); Partea întâi. Bibliografie, Studiu introductiv: De la Bibliografia Războiului pentru Întregirea Neamului la Bibliografia Centenarului Războiului de Întregire și a Marii Uniri (Adrian-Bogdan Ceobanu).

Partea întâi are 17 capitole, reperele bibliografice fiind organizate pe: a) cărți de autor, b) documente, c) jurnale, memorii, corespondență privată, d) ediții îngrijite, e) studii și articole.

Partea a doua. Manifestări științifice dedicate Războiului de Întregire și al Marii Uniri la Centenar. Studiu introductiv: Inventarierea manifestărilor științifice dedicate Războiului de Întregire și al Marii Uniri la Centenar (Adrian-Bogdan Ceobanu). Capitolul I. Congrese, conferințe naționale și internaționale: 1914-2020. Capitolul II. Simpozione. Capitolul III. Sesiuni, colocvii, mese rotunde. Capitolul IV. Expoziții evocatoare ale Războiului de Întregire și a Marii Uniri.

Partea a treia. Monumente și insemne comemorative/ aniversare închinate eroilor din Războiului de Întregire și fruntașilor Marii Uniri. Studiu introductiv (Ion I. Solcanu). Capitolul I. Ansambluri monumentale 2014-2020. Capitolul II. Obeliscuri comemorative 2014-2020. Capitolul III. Monumente comemorative compozite/ atipice 2014-2020. Capitolul IV. Cruci comemorative 2014-2020. Capitolul V. Statui. Capitolul VI. Busturi 2014-2020. Capitolul VII. Plăci memoriale, comemorative/ aniversare fixate pe edificii 2014-2020. Capitolul VIII. Insemne memoriale, monede, timbre, medalii 2017-2020.
 
Volumul se încheie cu Indice de autori și toponime.
 
Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, manager al Bibliotecii județene „Ioan N. Roman”, Constanța. Din partea autorilor vor lua cuvvântul prof. univ. dr. Ion I. Solcanu și prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.

Corina Apostoleanu, Costin Scurtu, director la Muzeul militar național regele Ferdinand I, filiala Constanța,  Constantin Cheramidogu, Dan Dragoș Sichigea și Lavinia Dumitrașcu sunt  prezenți la eveniment.

De asemenea, au venit la evenimentul editorial prof. univ. dr. Mihai Gîrțu (prorector la UOC), Stoica Lascu, Gina Ghiață, șef la Arhivele din Constanța, prof.univ.dr.Aurel Papari și monseniorul Ieronim Iacob.

Din prezidiu fac parte Angelo Mitchievici, Mihai Gîrțu, Valentin Ciorbea și Ion Solcanu.

UPDATE:Se intonează imnul României.

Angelo Mitchievici:

„Orice țară are un moment apogetic. Al României este cel al Marii Uniri”

Ia cuvântul Mihai Gîrțu.



„În numele conducerii Universității felicit autorii! Tema aleasă ne interesează pe toți. Suntem alături de voi și așa va fi mereu”

Valentin Ciorbea îl prezintă pe Ion Solcanu. Cei doi s-au cunoscut în timpul studenției.




„Ion Solcanu a ales ca temă de cercetare artă în secolele 14-17”, spune Valentin Ciorbea.

„Ion Solcanu a scos câteva lucrări excepționale și extraordinare. El are zeci de studii despre multe biserici. În calitate de senator a sprijinit enorm Iașiul”,  mai menționează Ciorbea.

„Noi am făcut o muncă de adunare a datelor. Cartea aceasta ne folosește tuturor. Îi mulțumesc lui Ion Solcanu pentru că m-a cooptat în acest proiect.

Noi credem că această carte ar trebui consultată de studenți. În opinia mea, istoria și-a pierdut statutul. Nu se predă cum trebuie”, a mai adăugat Ciorbea.



Ion Solcanu ia cuvântul.




„Evenimentul centenarului a fost îmbrățișat cu căldură de oamenii de jos. Bibliografia este imensă, cu 9.000 de titluri. Volumul a apărut ca semnal în 2022, iar proiectul a debutat în 2019”

„Partea a treia a volumului vorbește despre reabilitarea monumentelor din România, precum și clădirea altora. În județele din Moldova s-au ridicat cele mai puține monumente. În efortul recontrurii monumentelor s-a implicat un avocat din Moldova. El a înființat o asociație studențească care a restaurat peste 120 de monumente.  În România s-au implicat și asociațiile de veterani. Dacă nu am fi avut oameni pe măsura evenimentelor, nu se făcea România Mare.
Această carte nu se citește ca pe un roman de aventură, dar este o mărturie a ceea ce a făcut societatea noastră în memoria celor care au înfăptuit Marea Unire”

Ion Solcanu adaugă că „este mare lucru că ne-am păstrat statalitatea”.


Citește și
Biblioteca Județeană Constanța Festivalul European Latin Grec ediția 2024 - „Adunarea femeilor” de Aristofan (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii