Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:59 14 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial După producerea unui incendiu cum a fost cel de la Palatul Arhiepiscopal, autoritățile ar trebui să identifice și să rezolve problemele, nu să se certe între ele

ro

20 Oct, 2022 00:00 1593 Marime text

Abia aștept ziua în care o tragedie, de orice natură ar fi ea, dar să sperăm că nu prea mare, va avea această putere de a înfăptui acest miracol, anume de a ne aduce unul lângă altul ca o societate, ca cetățeni cu spirit și simț civic, ca autorități interesate de binele cetățeanului și de bunul mers al societății!
 
După cum putem vedea cu ochiul liber, în deja mult prea multe exemple, cu tragedii de proporții însemnate, orice situație mai mult sau mai puțin tragică este de natură să ne dezbine, în loc să ne unească pentru binele comun.
 
Recent, Palatul Arhiepiscopal din Constanța, situat în zona veche a orașului, a luat foc, circa 800 de metri pătrați din clădire (acoperișul) fiind devastați de flăcări.
 
Este incontestabil că intervenția pompierilor a fost îngreunată de stâlpișorii ficși care închid multe dintre străzile din Zona Peninsulară a Constanței.
 
Acum, însă, la doar câteva zile după acest incendiu ce ar putea fi considerat, pe bună dreptate, un mare semnal de alarmă în legătură cu ce înseamnă un incendiu pentru Peninsula Constanța, autoritățile, atât cele laice, cât și cele clericale, par mai degrabă interesate de contre decât de găsirea unei soluții pentru binele comun.
 
Din punctul meu de vedere, după producerea unui astfel de eveniment, autoritățile ar trebui să își aplece întreaga atenție, dincolo de resentimente ori de bucuria de a fi avut dreptate în detrimentul altora, asupra identificării tuturor problemelor ivite pe parcursul desfășurării misiunii de salvare și, ulterior, asupra remedierii acestor probleme.
 
Totodată, eu văd că numai o minune a făcut ca nimeni să nu fie rănit în timpul incendiului.
 
Dar asta nu înseamnă că vulnerabilitățile pe care le-au scos la iveală evenimentele de la incendiul din Zona Peninsulară nu există sau că ar trebui diminuate.
 
Tare mult m-aș bucura să dăm dovadă toți – laici, clerici, cetățeni, autorități locale ori centrale – de mult simț civic, de dorința de a rezolva problemele pentru binele comun.
 
Atunci, cred că am putea să ne simțim, cu adevărat, că suntem cetățeni ai unui stat de drept, care are și obligații față de cetățean.
 
Aștept, așadar, să devenim suficient de maturi încât să învățăm ceva din tragedii.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi pr otecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Felicia Ovanesian
„Nu există autorizație de construire pentru podul clădirii de pe strada Arhiepiscopiei“ (VIDEO)

 
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului „Clădirea Arhiepiscopiei este așa din 1932. Podul a fost dintotdeauna acolo“ (VIDEO)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii