Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:12 26 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Când moartea ne ia prin surprindere

ro

10 Oct, 2020 00:00 3362 Marime text

Până să trec printr-o astfel de situație, mi se părea un pic de neînțeles ca persoane adulte, trecute chiar de prima tinerețe, să fie de neconsolat la moartea părinților.
În mintea mea de copil, ce s-a păstrat intactă cu privire la acest aspect până în urmă cu câțiva ani, înțelegeam sensul vieții destul de simplu și îl și acceptam ca atare, nefiind pusă în situație: copiii sunt cei care ar trebui să își îngroape părinții.

Așa încât, puteam înțelege tristețea și durerea resimțite la pierderea unui părinte, dar nu puteam înțelege de ce nu există consolare pentru copilul rămas în urmă nici măcar când acel părinte era bătrân ori bolnav.

Vedeam oameni de peste 50 ori chiar de peste 60 de ani suferind crunt la momentul pierderii părinților și nu aveam capacitatea de a înțelege total această suferință.
Iar, ani mai târziu, viața m-a învățat că pierderea părinților este ireparabilă, indiferent că ai 20 ori 60, sau chiar peste 80 de ani.

Toate ideile mele preconcepute despre un astfel de moment, când mi-i imaginam pe mama si pe tata veșnic tineri (la o a doua tinerețe, firește), veșnic alături de mine, veșnic acolo când am nevoie de ei, s-au năruit mai ceva ca un castel de nisip în ziua când am pierdut-o pe mama.

Mama, care era bolnavă, dar nu bătrână. Pierderea sa nu a adus niciun pic de alinare la gândul că nu mai suferă. Iar atunci am înțeles că poți avea și o sută de ani când îți moare mama, la fel de mare va fi suferința.

După doi ani de la pierderea mamei, l-am pierdut și pe tata. Nu am fost cu nimic mai pregătită pentru plecarea sa din viața aceasta decât am fost la plecarea mamei.
Același vid interior, același dor nestins.

Au trecut șapte și respectiv cinci ani de la pierderea părinților, iar dorul și suferința sunt tot acolo, gata să iasă la suprafață cu prima ocazie.
Și sunt convinsă, acum, că așa este cu toți cei ce au trecut prin durerea pierderii unuia dintre părinți.

Indiferent care este situația, idiferent dacă părintele se află în suferință sau nu, idiferent dacă omul, copilul, ce rămâne în urma părinților săi crede că este pregătit ori ba, moartea unui părinte ne ia prin surprindere.

Mai întâi, prin intensitatea momentului trăit și a durerii, iar apoi prin puterea dorului nestins.
Părinții mei au rămas și vor rămâne mereu vii în inima mea și, conform credinței mele și a lor, și dincolo de Ceruri.
Însă ceea ce vreau să spun și să transmit este că moartea părinților ne ia prin surprindere, oricât de pregătiți credem că am fi pentru asta.
De aceea, este foarte important să îi prețuim cât îi avem aici, să îi iubim și să le spunem că îi iubim. Chiar dacă noi considerăm că le-o arătăm deja.
Părinții sunt și ei niște copii și au plăcerea, uneori, de a se alinta cu iubirea noastră. Să le oferim această plăcere, câtă vreme îi avem alături!



Citește și:

Interviu cu preotul Dănuț Marius Bertea, paroh al Bisericii Buna Vestire:
„După această perioadă, cred că toți vom aprecia mai mult creația Lui Dumnezeu“

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii