Cinci italieni și-au pierdut viața în timpul unor scufundări, în Insulele Maldive
Cinci italieni și-au pierdut viața în timpul unor scufundări, în Insulele Maldive
15 May, 2026 14:04
ZIUA de Constanta
215
Marime text
215
Marime text

Cinci cetățeni italieni și-au pierdut viața, joi, în timp ce făceau scufundări în atolul Vaavu din Insulele Maldive, a declarat un ministru din această țară, transmite vineri agenția Xinhua, citată de Agerpres.
Ministrul Turismului și Aviației Civile din Republica Maldive, Mohamed Ameen, a declarat într-o postare pe rețeaua socială X că accidentul s-a produs în timpul unei excursii de scufundări în atolul situat la sud de capitala Male.
Potrivit media locale, scafandrii încercau să exploreze peșteri situate la o adâncime de aproximativ 50 de metri.
Forțele Naționale de Apărare din Maldive au declarat că au fost mobilizate aeronave și ambarcațiuni rapide după ce cei cinci scafandri au fost dați dispăruți, joi după-amiază.
Echipele de intervenție au recuperat un cadavru din interiorul unei peșteri și se bănuiește că ceilalți patru scafandri s-ar afla în aceeași peșteră, care se întinde până la o adâncime de aproximativ 60 de metri.
Universitatea din Genova, Italia, a confirmat ulterior că printre victime se aflau o profesoară de biologie marină de la această instituție, fiica ei și doi tineri cercetători.
Poliția a declarat că Atolul Vaavu a fost afectat joi de intemperii, fiind emisă în acest sens o avertizare de cod galben pentru ambarcațiunile de pasageri și de pescuit.
Conform media locale, aproximativ 112 turiști au murit în accidente maritime produse în arhipelag în ultimii șase ani, dintre care 42 au fost victimele unor accidente produse în timp ce făceau scufundări sau snorkeling.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


