„Da' trotuaru', domnu', trotuaru'?"

Aţi mers vreodată prin Constanţa? Nu mă refer la plimbatul cu maşina sau la mersul cu mijloacele de transport în comun. Ci, pur şi simplu, la o plimbare pe străzile Constanţei. Mai ales, pe trotuarele Constanţei. Pe jos. Eventual cu tocuri (preferabil, doar dacă sunteţi fete cu tocuri, dar, până la urmă, gusturile nu se discută). Faceţi experimentul acesta, măcar din pură curiozitate.

Eu, una, l-am făcut, iar concluziile nu sunt tocmai fericite. Exact ca în reclama arhi-mediatizată în urmă cu ceva vreme, în care cetăţeanul, ajuns la spital din cauza reducerilor, întreba obsesiv „Da' halatu', doamnă, halatu'! Cât e halatu'?". Cam aşa mă simt şi eu plimbându-mă pe trotuarele Constanţei. Mai exact, îmi vine să-i iau de guler pe şefii din administraţia publică locală, să-i scutur şi să le strig: „Da' trotuaru', domnu', trotuaru'? Trotuaru' cât costă şi cui i-l laşi?". Nu de alta, dar este absolut evident că, dacă pentru străzile principale, pentru bulevarde, se mai găseşte niţel asfalt pentru peticit gropile, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul trotuarelor. Nu vorbesc despre zone periferice ale oraşului sau cine ştie pe unde. Mă refer la centrul Constanţei, la faleză, la bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, la strada Ştefan cel Mare, chiar şi la bulevardul Tomis. Situaţia este jalnică. Mai rău decât drumurile de ţară, trotuarele constănţene sunt „inundate" de gropi, de pietricele şi de câte şi mai câte. Dar, ce vorbesc? Trotuarele nu sunt pline de gropi, ci încep tot mai mult să am impresia că gropile sunt pline de trotuare. Nici măcar la gradul de caldarâmuri nu pot să ridic pietricelele şi craterele care trec drept trotuare în Constanţa. Am văzut oameni sătui să mai ţopăie printre cratere şi băltoace, în încercarea de a fi pietoni disciplinaţi, care circulă prin locurile „special amenajate", şi care au decis să meargă de-a dreptul pe stradă, printre maşini, dispuşi mai degrabă să rişte înjurăturile şoferilor decât să se mai afunde în noroiul de pe trotuare şi să se trezească în pantofi cu pietricelele care reprezintă, în fapt, taman trotuarul. Ne fălim că locuim în cel mai mare oraş din ţară de la Marea Neagră, că suntem cineva, că aducem investitori, că nu frânăm proiectele de dezvoltare a Constanţei din cauza „pelicanilor creţi" (pe care îi amintea primarul la o şedinţă de Consiliu Local). Ne tăvălim (la figurat) de bucurie că facem Mamaia ca Monte Carlo, că am adus palmieri, că autobuze ca la noi nu se găsesc în toată ţara. Ne batem cu cărămida în piept că, da, sunt gropi pe drumurile constănţene, dar, slavă Domnului, sunt mai mici decât în Capitală. Iar în tot contextul acesta, în care ne batem reciproc pe umăr pentru realizările obţinute, îmi vine să ţip „Da' trotuaru', domnu', totuaru'?". Dar, cum să le pese mai marilor urbei de trotuare? Ei au bolizi, ei nu ştiu ce-i aia promenadă. În ambele sensuri ale cuvântului.