Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:56 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru prejudicii de 200.000 de lei SC RAJA SA acţionează în judecată compania Astaldi (Galerie foto)

ro

16 Jul, 2012 01:00 3811 Marime text
Raja1.jpgVibraţiile produse de utilajele grele care execută lucrarea pentru autostradă pe tronsonul Medgida - Constanţa au avariat, pentru a patra oară, conducta de 1.000 mm a societăţii RAJA SA din zona podului rutier de la Ovidiu.

„Este a patra oară când această conductă este avariată. Utilajele societăţii Astaldi care lucrează la autostradă exercită o presiune mare asupra conductelor, care vibrează ca nişte strune. De această dată vorbim despre îmbinarea a două conducte a căror garnitură a cedat. Conducta din azbociment va fi înlocuită cu una din oţel", a declarat Felix Stroe, directorul general al societăţii RAJA SA Constanţa. Potrivit acestuia, locuitorii din Năvodari au primit apă prin conducta de rezervă de 600 mm. „Noi am anticipat că s-ar mai putea produce o astfel de avarie, de aceea am instalat o conductă de rezervă, de 600 mm, pentru a livra apă abonaţilor din Năvodari. Ieri nu au avut apă doar cei care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor din oraş, plus alte patru străzi din zona mai înaltă din Năvodari. Pentru ei am pus la dispoziţie mai multe cisterne cu apă potabilă", a mai spus directorul societăţii RAJA SA. Acesta a mai precizat că prejudiciul creat se ridică la circa 200.000 de lei. „Vom face o nouă plângere penală societăţii Astaldi pentru prejudiciul creat, atât material, cât şi de imagine", a conchis directorul SC RAJA SA. Între timp, la locul avariei au fost trimise mai multe echipe de intervenţie dotate cu toate utilajele necesare, care au lucrat aproape 24 de ore fără întrerupere pentru remedierea avariei. În noaptea de sâmbătă s-a reuşit finalizarea lucrării de reparaţie şi s-a reluat pomparea pe conducta cu diametrul de 1.000 mm.

Reamintim că, vineri noaptea, trepidaţiile provocate de utilajele grele care execută lucrarea pentru autostradă au deplasat conducta de 1.000 mm a societăţii RAJA. În urma acestei mişcării, a cedat una dintre legăturile conductei care asigură alimentarea cu apă pentru Năvodari, Lumina, Corbu şi Ovidiu. Pentru intervenţie, SC RAJA SA Constanţa a fost nevoită să întrerupă pomparea pe această conductă magistrală şi s-au făcut manevrele de trecere pe conducta nouă de 600 mm.

Povestea s-a repetat şi în luna mai

Raja2.jpgÎn luna mai, una dintre conductele RAJA a fost afectată grav din cauza viiturii produse în urma ploii torenţiale. Locuitorii din Lumina, Corbu şi Năvodari au rămas fără apă potabilă mai multe zile, iar disconfortul creat a fost foarte mare. La acea vreme, lucrările asocierii FCC Construccion SA/Astaldi s-au suprapus pe conducta RAJA. Antreprenorul general s-a văzut nevoit să devieze atât conductele RAJA, cât şi pe cele ale Congaz. Prima deviere la care s-a lucrat a fost cea din ograda RAJA, însă trebuie să subliniem faptul că lucrările nu au fost efectuate direct de către asocierea care a câştigat lucrarea din banii statului român, ci de către un subantreprenor, Verta Tel SRL. Reprezentanţii RAJA susţin că în urma devierii conducta nu a mai fost acoperită cu pământ, urmând, înainte de aceasta, să fie finalizată şi devierea conductei Congaz. În momentul în care ploaia torenţială a creat şiroaiele de apă, malurile şanţului din jurul conductei magistrale de apă s-au surpat, iar pământul şi apa au dislocat conducta RAJA. Atunci a avut loc prima avarie. Lucrătorii societăţii de apă au remediat problema, iar după două zile cele trei localităţi erau din nou alimentate în totalitate cu apă potabilă. Numai că, din cauza infiltraţiilor din zonă, pământul s-a lăsat şi conducta a fost din nou dislocată, iar cele trei localităţi au rămas din nou pe uscat. Reprezentanţii asocierii FCC Construccion SA/Astaldi au declarat, la acea vreme, că nu ştiu nimic şi au dat vina pe subcontractor - Verta Tel SRL. Societatea are sediul în Bucureşti, a fost înfiinţată în 2006 şi are obiect principal de activitate „lucrări de instalaţii electrice". Asociaţi sunt Adrian, Florin şi Damian Tamaş, aceştia fiind şi administratori. Printre cele patru puncte de lucru ale societăţii regăsim şi unul în Constanţa, pe strada Soveja nr. 67.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii