Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Retrospectivă 2020 Într-un an marcat de austeritate, 20 de noi titluri au intrat în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

ro

01 Jan, 2021 00:00 2353 Marime text

Dacă invenția internetului a fost pasul uriaș către apariția e-book-urilor, care presupuneau, inițial, un dispozitiv special de citire, în anul 2020 cartea pe suport digital a confirmat previziunile lui Dick Brass, de la Microsoft, care în urmă cu două decenii afirma că ebook-urile reprezintă viitorul celor care citesc. „Ne angajăm la revoluţie care va schimba lumea cel puţin la fel de mult ca şi Gutenberg” declara cel care a prezis că, până în 2018, 90% dintre cărţile vândute vor fi pe suport digital.

Mai mult ca niciodată, în 2020, cărțile în format electronic au luat amploare și sunt din ce în ce mai mult la mare căutare, având două mari avantaje: primul ar fi accesul imediat pe care îl avem asupra conținutului cărții, datorită internetului, iar al doilea ar fi economia de hârtie pe care o facem editând cărți electronic.

Fără pretenția de a fi fost cu un pas înaintea vremurilor, cotidianul ZIUA de Constanța lansa, în urmă cu patru ani, prima Bibliotecă digitală a unui ziar regional, din dorința de a oferi cititorilor săi șansa la o altfel de lectură, având drept target istoria și cultura Dobrogei.

De la un început timid, astăzi Biblioteca digitală ZIUA de Constanța a ajuns să aibă în rafturile sale „virtuale” zeci de titluri importante pentru dezideratul pe care și l-a propus, datorită unor contributori care au dovedit că sunt adevărați dobrogeni.

La ora actuală, fondul total de carte al Bibliotecii ZIUA de Constanța numără 3.226 de exemplare, din care au fost digitalizate 834 de volume (237 aparținând ZIUA de Constanța, 596 donații sau împrumuturi, 367 de cărți poștale).
De asemenea, în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța se regăsesc 132 de cărți, 154 de publicații cinci documente diverse, patru hărți și 178 de cărți poștale.
 
Prețioase titluri pentru istoria și cultura Dobrogei
Primele două titluri intrate în Biblioteca digitală în anul 2020 - „Familia regală a României şi meleagurile călărăşene” și „Administrația românească. Cadrilater (1913-1940)” - îl au ca autor pe istoricul Constantin Tudor, actualmente rector al Universităţii Populare „Petre V. Haneş“ din Călăraşi, care devenea partener important – la sugestia istoricului constănţean Stoica Lascu - al proiectului intitulat #AdrianV.Rădulescu-ctitorul, demarat de cotidianul ZIUA de Constanța în anul 2018.
În iulie 2020, când se împlineau 86 de ani de la nașterea regretatului cântăreț Alexandru Jula, poeta Carmen Aldea Vlad ne propunea să-i omagiem personalitatea celui dispărut pe 3 iunie 2018 prin publicarea cărții „Lacrămă Ardealul”.
În luna octombrie 2020, cu prilejul aniversării marelui tenor român de sorginte dobrogeană Vasile Moldoveanu, autorii biografiei sale – Ioana Diaconescu și Alexandru Pătrașcu a consimțit publicarea cărții „Vasile Moldoveanu. Un tenor pe patru continente”.
În luna noiembrie 2020, când prin tradiție cotidianul ZIUA de Constanța celebrează Ziua Dobrogei pe 23 noiembrie, a fost demarată o campanie de readucere în atenție a memoriei bibliofilului Ioan Popișteanu, prilej cu care a fost publicat volumul „Ex Libris”.
 
De altfel, sărbătorirea Zilei Dobrogei în anul 2020, într-un context puternic marcat de impunerea digitalizării la nivel național, a prilejuit cotidianului ZIUA de Constanța îmbogățirea conținutului de carte online cu alte 14 noi titluri, aparținând unor colaboratori apropiați, personalități apreciate în comunitatea culturală constănțeană.
Este vorba despre șapte prețioase cărți dedicate Marinei Române aparținând comandor Marian Moșneagu, semnatarul rubricii săptămânale „Lumea Marinarilor”: „Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă”, „Ziua Marinei la români”, „Politica navală postbelică a României (1944-1958)”, „Odiseea navei-școală CONSTANȚA”, „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie”, „Regele și regina Mării Negre”, „Presa marinei române. Dicționar bibliografic”.
 
Prof. Adrian Ilie, directorul adjunct al Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța și statornic colaborator al cotidianului ZIUA de Constanța, cu trei titluri: „Personalități marcante ale Medgidiei”, „Primarii Medgidiei. Creștini și musulmani” și „Medgidia-100 de ani de istorie”.
Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, apropiat colaborator la organizarea evenimentului Ziua Dobrogei din 2019, dar și de anul acesta, și-a oferit acceptul pentru publicarea a două monografii „Portul Constanța 1896 – 1996” și „Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”.
 
De asemenea, scriitoarea dobrogeană Doina Jela și-a oferit acordul pentru digitalizarea uneia dintre cele mai importante cărți ale sale „Lexiconul negru al securității”, care adună  laolaltă peste 1.700 de portrete de anchetatori, gardieni, temniceri și torționari, arătând fără putință de tăgadă că istoria comunismului este o istorie a violenței și a crimei sistematice, un atentat perpetuu la conștiința și la viața ființei umane.
 
Cel mai recent titlu intrat în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța „Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj” aparține unui grup de 10 specialiști din domenii diverse precum istorie, istoria artei, arhitectură, urbanism, peisagistică, jurnalism: Delia Bălăican, Wendy Laura Cînţa, Ştefania Dinu, Sebastian Ionescu, Oana Marinache, Alexandru Mexi, Diana Slav, Silvia Vrânceanu Nichita, Raluca Zaharia.
 
Citește și:

Retrospectivă 2019: Peste 100 de titluri în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa. La un click distanţă de istoria Dobrogei
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii