Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:35 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tinerii artişti absolvenţi ai Facultăţii de Arte şi aspiraţiile lor „Este fantastic să ştii că un om trăieşte din artă şi datorită ţie, cel care l-ai sprijinit şi l-ai învăţat ceva“ (galerie foto+video)

ro

18 Sep, 2019 00:00 4750 Marime text

La începutul acestei săptămâni, cotidianul ZIUA de Constanţa a fost părtaş la emoţiile primului finisaj al celor opt absolvenţi ai Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, îndrumaţi de prof. univ. dr. Florin Stoiciu şi lect. univ. dr. Răzvan Constantin Caratănase:

Lidia Corladi, Viorel Ungureanu, Andreea Ifrim, Diana Munteanu, Lidia Elena Panait, Mina Tompe, Maria Dumitrache, Monica Stoian.

Concept nou introdus chiar de mentorul lor – maestrul Florin Stoiciu, finisajul s-a petrecut în singura galerie de artă particulară din Constanţa – Art Gallery de la etajul II al Tomis Mall, şi s-a bucurat de prezenţa apropiaţilor celor opt expozanţi, după cum se poate vedea şi din galeria foto sau din video.

Pe Mina Tompe, licenţiată în grafică, ineditul concept de „finisaj” a uimit-o, din punctul de vedere al proaspătului expozant. „Am participat cu câteva lucrări dintr-o serie pregătită pentru lucrarea de licenţă, cu tema naturii statice, văzute din perspectivă cubistă. Ce este specific la mine este grafica desenului. Am folosit culoarea ca pretext, pentru a sublinia mai bine elementele naturii statice. Ce am adus personal la aceste lucrări a fost faptul că am încercat să integrez colajul ca şi concept artistic, pentru a duce privitorul cu gândul la anumite texturi, precum lemnul, nisipul, obiectele metalice care se foloseau în gravură mai demult. M-am inspirat de la Picasso, de la Braque”. Mina Tompe îşi doreşte ca la master să aprofundeze studiul în grafică, în diverse tehnici, chiar şi de gravură, în speranţa unei cariere de grafician de succes.

„Munca este secretul succesului şi în artă”    

La cei 63 de ani ai săi, Viorel Ungureanu nu a încetat să creadă în talentul său, aşa încât şi-a depăşit temerile şi a devenit student în urmă cu trei ani la Facultatea de Arte, acum fiind masterand. Lucrările expuse reprezintă miniaturi medievale, reinterpretate în manieră modernă, în fapt o parte din  lucrarea de licenţă a absolventului Viorel Ungureanu. Care, spre deosebire de colegii săi de pe simezele Art Gallery, a mai participat la expoziţii de grup şi chiar personale. „Am lucrat mult sculptură, iconografie, icoanele de pe catapeteasma multor biserici din judeţ, dar şi icoane-tablou pe lemn şi pe sticlă. Facultatea a fost doar o ambiţie de a-mi demonstra că pot, pentru că foarte bine am lucrat şi fără a fi licenţiat, munca fiind secretul succesului şi în artă”.

„Foarte importantă este prima reacţie a privitorului“

Și pentru Diana Munteanu, semnatara unor nuduri superbe, este o premieră participarea la un finisaj unde şi-a expus lucrările preferate de licenţă. „Nu am ajuns să le văd niciodată pe simezele unei galerii. Până acum le-am avut în atelier, la facultate şi am primit destule aprecieri, dar şi remarci controversate. Foarte importantă pentru mine este prima reacţie a privitorului şi am convingerea că lucrările mele vorbesc mult mai bine despre mine”, declara Diana Munteanu, care îşi doreşte să surprindă în continuare pe aceeaşi temă, a nudurilor, convinsă fiind că un trup fin, subţire sau mai rubensian, carnaţia desenată în sine, poate provoca sentimente şi deveni mai expresiv decât o... vază.

Ideea Mariei Dumitrache de a cuprinde lucrările sale într-un jurnal are o poveste. „Am plecat iniţial de la ideea de a studia natura statică, într-un mod personal, mai romantic, în sensul de a nu le duce spre finalitate. Și mi-am dorit să compun un fel de caiet, care să transmită o anume atmosferă, intimă, romantică, şi domnul profesor Florin Stoiciu m-a ascultat şi mi-a sugerat să-l numesc «Jurnal intim al naturii statice». Din acel moment a început să se contureze ideea şi am început să adaug filă cu filă... Ca element principal domină trandafirul. Notaţiile care contribuie la designul paginilor sunt lucruri pe care le-am descoperit în timp ce desenam”.

Masterandă la specializarea pictură a Universităţii din Bucureşti, Diana îşi doreşte să meargă mai departe în aceeaşi manieră, pentru că speră să ajungă la catedră. „Îmi doresc ca tot ce am acumulat de-a lungul timpului să transmit şi eu mai departe. Mi se pare un sentiment fantastic să ştii că ai contribuit cu ceva la talentul şi drumul celuilalt. Să ştii că un om trăieşte din artă şi datorită ţie, cel care l-ai sprijinit şi l-ai învăţat ceva. Și a ajuns să vândă o lucrare cu informaţiile date de tine. Mi se pare spectaculos”.

„Îmi doresc să inspir copiii să aleagă design, arhitectură“

De aceeaşi părere este şi Lidia Elena Panait, masterand la specializarea studiul peisajului şi figurii, dar care lucrează şi la Școala Spectrum. Licenţiată şi în Litere, engleză-turcă, iar acum Arte vizuale, Diana îşi doreşte foarte mult să rămână în învăţământ şi să predea arte vizuale. „De mică mi-am dorit să inspir copii, să transmit din experienţa mea şi să-i chem către domeniul acesta, al artelor. Iniţial, mi-am dorit Arhitectura, tendinţă care se observă în lucrările mele de licenţă, pentru că îmi place mai mult desenul grafic. Am reuşit să ies din rutina desenului arhitectural şi nu regret acest lucru. Mai departe îmi doresc să inspir copiii să aleagă design, arhitectură”.

În absenţa artistei dr. Monica Stoian Grasa, care zilele acestea pregăteşte expoziţia de la Deva, unde a fost invitată să expună pe simezele unei galerii particulare, am stat de vorbă cu soţul, dr. Cătălin Grasa, şi el un pasionat de arte plastice, încă din copilărie, când frecventa cercurile Palatului Pionierilor. „În familie am îmbrăţişat cu drag ideea de a comunica prin artă vizuală, prin desen. Grafica a apărut în timpul masteratului şi, uitându-mă la lucrările ei, cu tematica aferentă, am descoperit că în faţa acestui tip de grafică, o simbolistică având în spate studii pe măsură şi achiziţionând cărţi, Monica să înceapă să aibă o poftă şi să nu se mai desprindă de la masa de lucru. De altfel, i-am mărturisit că mi se pare că se conectează la o energie, la un nivel şi de acolo vin ideile. Și astfel a reuşit să definitiveze cele 10 lucrări de masterat şi mai are încă vreo nouă, iar acum pregăteşte expoziţia de la Deva, de vineri, 20 septembrie, al cărei vernisaj va avea loc la ora 18”.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii