UPDATE Incendiu violent la o pensiune din Gura Humorului! O femeie, arsă de vie (GALERIE FOTO)
UPDATE: Incendiu violent la o pensiune din Gura Humorului! O femeie, arsă de vie (GALERIE FOTO)
09 Nov, 2025 08:14
ZIUA de Constanta
253
Marime text
253
Marime text
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Suceava au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o unitate de alimentație publică, cu camere de cazare, la mansardă, pe raza localității Gura Humorului. Potrivit ISU Suceava, evenimentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 5:00, iar la fața locului au intervenit gradual pompierii militari de la subunitățile Gura Humorului, Suceava, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii SVSU Capu Câmpului și Cornu Luncii, cu 8 autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Din interiorul clădirii s-au evacuat șapte persoane, printre care și un minor, iar o altă persoană este dispărută.
Forțele de intervenție au reușit lichidarea incendiului, dar, din nefericire, în interiorul mansardei, pompierii militari au identidicat trupul carbonizat al persoanei dată dispărută.
Suprafața afectată este de aproximativ 400 mp.
Victima extrasă este o femeie în vârstă de 78 de ani.
UPDATE: ora 9.25
La fața locului, se lucrează pentru îndepartarea efectelor negative ale incendiului.
Flăcările au izbucnit dintr-o magazie a clădirii (camera frigorifică), iar cauza probabilă este de natură electrică (efect termic al curentului electric).
Citește și.
Explozie de butelie în Movilița, județul Constanța. Un bărbat a suferit arsuri
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


