Anunț important pentru locuitorii din Năvodari Cărțile Electronice de Identitate sunt eliberate gratuit doar până în august! Care sunt condițiile (P)
Anunț important pentru locuitorii din Năvodari: Cărțile Electronice de Identitate sunt eliberate gratuit doar
149
Marime text

Primăria Orașului Năvodari a lansat un apel public prin care le reamintește cetățenilor că pot obține gratuit noua Carte Electronică de Identitate (C.E.I.). Facilitatea, finanțată prin fonduri europene, mai este disponibilă doar pentru o scurtă perioadă, după care documentul va costa 70 de lei.
Conform precizărilor transmise de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (S.P.C.L.E.P.) Năvodari, gratuitatea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta se aplică tuturor cetățenilor români cu vârsta de peste 14 ani, însă are o valabilitate limitată: se acordă până cel târziu în luna august 2026 sau până în momentul în care se atinge pragul de 3,5 milioane de titulari la nivel național.
Cine poate solicita noul buletin digital și ce avantaje aduce
Autoritățile locale subliniază că noul document electronic poate fi solicitat oricând de către cetățeni, indiferent de data la care expiră actualul act de identitate deținut. În plus, tinerii care urmează să împlinească vârsta de 14 ani nu trebuie să aștepte ziua de naștere, ci pot depune cererea cu 30 de zile înainte.
Trecerea la formatul electronic vine la pachet cu o serie de beneficii majore pentru titulari:
-
Identitate digitală: Permite accesul rapid la servicii publice electronice și utilizarea unei semnături electronice cu aceeași valoare legală ca cea olografă.
-
Securitate sporită: Actul conține un cip integrat, protejat prin două coduri PIN distincte, oferind cel mai înalt nivel de protecție împotriva falsificării.
-
Călătorii simplificate: Poate fi utilizat ca document oficial de călătorie în toate statele Uniunii Europene.
-
Birocrație redusă: Elimină necesitatea copierii fizice a documentelor prin crearea unui dosar electronic și, extrem de important, permite schimbarea domiciliului fără a mai fi necesară înlocuirea fizică a buletinului.
Reguli speciale pentru copii și cum se fac programările
S.P.C.L.E.P. Năvodari reamintește că eliberează Cărți Electronice de Identitate și pentru copiii cu vârste între 0 și 14 ani. În cazul minorilor, procedura este diferită: documentul se eliberează obligatoriu în prezența ambilor părinți (care trebuie să își dea acordul) și nu este gratuit, fiind necesară dovada achitării unei taxe de 70 de lei.
Pentru a evita aglomerația și timpii mari de așteptare, programarea este strict obligatorie. Aceasta se realizează exclusiv în mediul online, accesând platforma oficială a Ministerului Afacerilor Interne la adresa: hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta.
Locuitorii orașului Năvodari care au nevoie de îndrumare sau detalii suplimentare cu privire la actele necesare pot contacta direct serviciul local de evidență a persoanelor la numărul de telefon 0241.766.266.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


