Nicușor Dan îl felicită pe Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or. „Filmul românesc, o carte de vizită excelentă pentru România”
Nicușor Dan îl felicită pe Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or. „Filmul românesc, o carte de vizită
157
Marime text

Nicușor Dan, a transmis un mesaj de felicitare pentru regizorul Cristian Mungiu, după câștigarea celui de-al doilea trofeu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.
În mesajul publicat pe rețelele sociale, Nicușor Dan a descris premiul drept „o performanță extraordinară” și a felicitat întreaga echipă a filmului, inclusiv pe actorul Sebastian Stan, care joacă rolul principal.
Președintele României a subliniat că apreciază filmele lui Cristian Mungiu pentru modul în care „pun întrebări” și explorează conflictele dintre diferite seturi de valori, afirmând că acesta este „sensul artei”.
Felicitări Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or la Cannes, o performanță extraordinară.
Felicitări întregii echipe a filmului, cu mulți români, și lui Sebastian Stan în rol principal.
Am apreciat la filmele precedente ale lui Cristian Mungiu că pun întrebări, că merg pe linia fină dintre două sau mai multe seturi de valori aflate în conflict. Acesta este, pentru mine, sensul artei: cunoașterea umanului din cât mai multe perspective.
Este și o recunoaștere a noului val al cinematografiei românești, cu Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu și toți ceilalți. Au avut curajul să se exprime altfel decât se exprima cinematografia până la ei, să se raporteze direct și să surprindă întrebările unei societăți în transformare, atingând astfel adesea universalitatea.
Filmul românesc contemporan este o carte de vizită excelentă pentru România, iar administrația trebuie să facă mult mai mult pentru a-l folosi în beneficiul României și al cinematografiei românești- a transmis Nicușor Dan .
Citește și:
Mesajul lui Ilie Bolojan după succesul lui Cristian Mungiu la Cannes
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


