Contraamiralul Horia Macellariu, o veritabilă personalitate a Marinei Române

 
Originar din Craiova, Horia Macellariu rămâne în istoria României și mai ales în istoria marinei militare pentru faptele sale din Al Doilea Război Mondial.
 
Horia Ion Pompiliu Macellariu, pe numele său complet, s-a născut la data de 10 mai 1894. Tatăl său era de profesie inginer silvic, iar mama era fiica unui ofițer de cavalerie participant la Războiul de Independență.
 
Viitorul contraamiral a studiat la Liceul „Mihai Viteazu” din București, apoi a urmat cursurile Școlii de Artilerie, Geniu și Marină, devenind sublocotenent de marină la 15 iunie 1915.
 
După intrarea României în Primul Război Mondial, Horia Macellariu a primit funcția de comandant al navei de comandament „Principele Nicolae”, fiind în același timp adjutant al contraamiralului Nicolae Negru, comandantul Flotei de Operații româno-ruse de pe Dunăre. Pentru ce a arătat în timpul acțiunilor militare din timpul primei conflagrații, Macellariu a fost recompensat cu Ordinul Coroana României.
 
După terminarea războiului, Horia Macellariu a absolvit Școala de aplicații și apoi Școala de informații pentru ofițeri superiori.
 
În anul 1926 a devenit licențiat în drept, apoi doctor în științe economice și politice. Horia Macellariu a plecat la Paris pentru a studia la Școala de Război Naval, în perioada 1927 – 1928. În urma acestei experiențe academice, el a obținut Brevetul de ofițer de stat major. De asemenea, președintele Franței i-a acordat Crucea de Cavaler al Legiunii de Onoare.
 
La revenirea în țară, Horia Macellariu a primit în comandă mai multe nave de luptă, printre care amintim de: „Vârtejul”, „Lascăr Catargiu”, „Mihail Kogălniceanu” și „Regina Maria”.
 
El a fost și profesor, șef al Secției Marină, la Școala de Război (actuala Universitate Națională de Apărare Carol I).
 
Ulterior a fost numit ca șef de stat major la Comandamentul Forțelor Navale Maritime, apoi subșef de stat major la Comandamentul Marinei Regale. La 22 iunie 1941, când România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, comandorul Horia Macellariu a fost numit în funcția de șef de stat major la Marinei la Marele Cartier General.
 
În martie 1943, Horia Macellariu a fost avansat la gradul de contraamiral.
 
În perioada 12 aprilie – 14 mai 1944, contraamiralul a coordonat una dintre cele mai mari operații de retragere a unor armate pe calea mării, din cursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Forțele navale maritime au participat la operația de evacuare navală a 130.000 de militari români și germani din zona Odessa și Sevastopol (cunoscută sub denumirea de "Operația 60.000"), în cursul unei puternice ofensive ale armatei sovietice. Pentru această activitate, Horia Macellariu a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului "Steaua României" și cu Ordinul militar german Crucea de Cavaler a Crucii de Fier.
 
Ca urmare a conducerii operative a forțelor navale în luptă, Marina Română nu a avut pierderi majore în nave de luptă, nefiind scufundat nici un distrugător și nici un submarin.
 
În noaptea de 23 spre 24 august 1944, viceamiralul Ioan Georgescu, șeful statului Major al Marinei Române, i-a ordonat contraamiralului Macellariu să înceteze orice subordonare față de Comandamentul german, să oprească luptele contra sovieticilor și să riposteze în cazul că trupele germane îi vor ataca și "să se evite orice fel de provocare față de forțele germane".  
 
Contraamiralul a luat legătura cu viceamiralul german Brinkmann, comandantul suprem german, care avea dispoziții să nu cedeze Constanța, să lupte pentru menținerea ei cu orice preț și să captureze flota română. Horia Macellariu s-a deplasat la bateria germană „Tirpitz”, unde s-a întrevăzut cu Brinkmann. În cartea de memorii „În plin uragan”, Horia Macellariu a descris modul în care a decurs discuția:
 

 
Ca urmare a acestor discuții, flota germană s-a retras fără luptă la data de 25 august 1944, dar Horia Macellariu a fost acuzat de „pactizare cu inamicul”, deoarece nu i-a atacat pe germani. La indicațiile sovieticilor, conducerea Marinei Române l-a trimis pe contraamiral în fața Tribunalului Poporului. Instanța a decis să-l achite, considerându-l nevinovat.
 
După instalarea guvernului Petru Groza, Horia Macellariu a fost trecut din oficiu în rezervă, alături de alți generali prin decretul nr. 860 din 24 martie 1945, invocându-se legea nr. 166, adoptată prin decretul nr. 768 din 19 martie 1945, pentru „trecerea din oficiu în rezervă a personalului activ al armatei care prisosește peste nevoile de încadrare”.
 
Schimbarea de regim a adus mai multe suferințe în viața fostului marinar militar, totul culminând în anul 1948, pe 19 aprilie, când a fost arestat. A fost condamnat la muncă silnică pe viață prin sentința nr. 1.834/1948, pentru crima de organizare și înaltă trădare, sentință care a fost redusă apoi la 25 de ani de temniță și degradare militară. A stat în închisoare timp de 16 ani, până în 1964. A fost deținut în penitenciarul Aiud, unde s-a aflat în regim de totală izolare, fiind mutat pe 4 aprilie 1958 la închisoarea de la Râmnicu Sărat. După desființarea acesteia, a fost transferat la penitenciarul Gherla, de unde a fost și eliberat la data de 29 iulie 1964, odată cu grațierea colectivă.
 
După acest moment, Horia Macellariu a fost reabilitat și i s-a redat gradul de contraamiral.
 
S-a stins din viață pe 11 iulie 1989 în București, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cozia, alături de părinți și soția sa.
 
În memoria sa, o navă intrată în serviciul Marinei Militare în anul 1996 a primit numele corveta „C.a. Horia Macellariu“.

În semn de admirație și pentru a păstra veșnică memoria acestui amiral de poveste, în fiecare an, studenţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa fac un pelerinaj la mormântul său de la Cozia.
 
Pe 23 noiembrie 2018, în cadrul evenimentului „Etniile împreună pentru Dobrogea”, cotidianul ZIUA de Constanța i-a acordat, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“, ce a fost însoțită de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”.
 
Citește și:
Horia Macellariu - Comandant Forţele Navale Maritime