Locuri de muncă Constanța Comandamentul Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” organizează concurs de angajare pentru asistență psihologică
Locuri de muncă Constanța: Comandamentul Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” organizează
21 Aug, 2025 09:43
ZIUA de Constanta
158
Marime text



Unitatea Militară 02006 Constanța, prin Comandamentul Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu” din Ministerul Apărării Naţionale organizează concurs de ocupare a postului vacant de execuţie de personal civil contractual pe perioadă nedeterminată de psiholog stagiar în cadrul Asistenței Psihologice.
Concursul se organizează pentru postul de psiholog stagiar în cadrul Asistenței Psihologice din Comandamentul Flotilei 56 Fregate „Contraamiral Horia Macellariu”.
Postul este vacant pe perioadă nedeterminată, iar durata timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână.
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de concurs sunt următoarele:
- formular de înscriere la concurs - se completează odată cu depunerea dosarului;
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia public (însoţite de suplimentele aferente, după caz);
- copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului. Modelul orientativ al adeverinţei este prevăzut în anexa nr. 3 din H.G. 1336/28.10.2022.
- certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului. Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
- curriculum vitae, model comun european.
- acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate - se completează odată cu depunerea dosarului.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale în vederea verificării conformităţii cu acestea.
Data limită până la care se pot depune dosarele de concurs este: 03.09.2025, ora 15.00.
Dosarele de concurs se depun la sediul Comandamentului Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța, Biroul Personal, persoană de contact: Lt.cdor PIȚIGOI Veronica, telefon 0241.615.007.
Condiţiile generale pentru ocuparea postului sunt:
- are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii.
Condiţiile specifice necesare pentru ocuparea postului sunt:
- Studii superioare de lungă durată (4 ani cu diplomă de licenţă) sau absolvent învăţământ tip Bologna finalizat - 3 ani studii universitare de licenţă + 2 ani studii universitare masterale, în domeniul psihologie;
- Atestatul de liberă practică (atestat de psihologie cu drept de liberă practică în specialitatea psihologie aplicată în domeniul securității naționale - minim în supervizare);
- Atestat de liberă practică în psihologie clinică/consiliere psihologică/psihoterapie – minim în supervizare;
- Vechime: - fără vechime;
- Nivelul de acces la informaţii clasificate este Strict Secret, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, în cazul în care va fi declarată „admisă”;
- Cunoştinţe de operare pe calculator – Microsoft Office – nivel bun;
- Capacitate de concentrare, spirit de iniţiativă, de comunicare, lucru în echipă, rezistenţă la stres şi efort prelungit;
Rezultatul selecţiei dosarelor de concurs se afişează în data de 08.09.2025/15.00 la sediul Comandamentul Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța şi pe pagina de internet a Forţelor Navale, www.navy.ro, secţiunea Anunţuri.
Eventuale contestaţii privind rezultatul selecţiei dosarelor de concurs se depun la sediul Comandamentul Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța, în data de 09.09.2025, până la ora 15.00; persoană de contact: Lt.cdor Pițigoi Veronica, telefon 0241.615.007.
Rezultatul soluţionării contestaţiilor cu privire la selecţia dosarelor de concurs se afişează la sediul Comandamentul Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța şi pe pagina de internet Forţelor Navale, www.navy.ro, secţiunea Anunţuri, în data de 10.09.2025 până la ora 15.00.
Tipul probelor de concurs, locul, data şi ora desfăşurării acestora:
Proba scrisă: Comandamentul Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța, în data de 11.09.2025, ora 10.00;Rezultatul la proba scrisă se afişează în data de 12.09.2025, ora 15.00, la sediul Comandamentul Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța şi pe pagina de internet a Forţelor Navale, www.navy.ro, secţiunea Anunţuri;
Eventuale contestaţii privind rezultatul probei scrise se depun la Comandamentul Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța în data de 15.09.2025, până la ora 15.00; persoană de contact: Lt.cdor Pițigoi Veronica, telefon 0241.615.007.
Rezultatul soluţionării contestaţiilor cu privire la proba scrisă se afişează la sediul Comandamentul Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța şi pe pagina de internet a Forţelor Navale, www.navy.ro, secţiunea Anunţuri, în data de 16.09.2025, de la ora 14.00 până la ora 15.00.
Interviul: se desfăşoară la sediul Comandamentului Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța în data de 17.09.2025, începând cu ora 10.00.Rezultatul la interviu se afişează în data de 18.09.2025, ora 15.00, la sediul Comandamentului Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța şi pe pagina de internet a Forţelor Navale, www.navy.ro, secţiunea Anunţuri.
Eventuale contestaţii privind rezultatul interviului se depun la sediul Comandamentului Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța în data de 19.09.2025, până la ora 15.00; persoană de contact: Lt.cdor Pițigoi Veronica, telefon 0241.615.007.
Rezultatul soluţionării contestaţiilor cu privire la interviu se afişează la sediul Comandamentului Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța şi pe pagina de internet a Forţelor Navale, www.navy.ro, secţiunea Anunţuri în data de 22.09.2025, de la ora 14.00 până la ora 15.00.
Rezultatele finale ale concursului se afişează la sediul sediul Comandamentului Flotilei 56 Fregate, Dana 0, Portul Militar Constanța şi pe pagina de internet a Forţelor Navale, www.navy.ro, secţiunea Anunţuri în data de 23.09.2025, ora 15.00.
Tematica:
- Evaluarea psihologică periodică (obiectivele evaluării psihologice periodice, modul de realizare a evaluării psihologice periodice, completarea avizelor psihologice);
- Adaptarea militară (dimensiunile conceptului de adaptare și adaptarea de-a lungul carierei);
- Suportul psihologic în stresul de luptă (faza pre operațională, faza operațională și faza post operațională);
- Solicitarea profesională și oboseala (solicitarea profesională, oboseala și sindromul de epuizare);
- Trăsăturile de personalitate și evaluarea potențialului angajatului (personalitatea și definirea ei, evaluarea personalității cu ajutorul tehnicilor standardizate, modelul Big Five în evaluarea personalității);
- Organizarea modului de asigurare a asistenței psihologice în Armata României;
- Tulburările de personalitate conform DSM-V- Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale;
- Aptitudinile și rolul lor în evaluarea personalității;
- Motivația (natura motivelor, tendințe de apărare, tendințe agresive, frustrarea și stresul).
Bibliografia:
Legea nr. 213/2004, privind Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr. 492 din 1 iunie 2004;
Hotărârea nr. 788/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr. 721 din 09 august 2005;
Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 110 din 07 iunie 2021, pentru aprobarea Instrucţiunilor privind asistența psihologică în Armata României, cu modificările și completările ulterioare;
Popa, M. (2012), Psihologie militară, Ed. Polirom, București, 2012.
Constantin, T. (2012), Pregătirea și realizarea evaluării psihologice individuale, Ed. Polirom, București;
Cosmovici, A. (1996), Psihologie generală, Ed. Polirom, Iași.
DSM V. – Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale, 2016, Partea a II-A, Tulburările de personalitate.
Codul deontologic şi Codul de procedură disciplinară al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.
Eventualele contestaţii se pot depune după selecţia dosarelor de concurs şi după fiecare probă în parte. Rezultatul final al concursului nu se contestă.
În cazul modificării/abrogării unor acte normative cu cel puţin 30 zile înainte de data susţinerii examenului, se consideră incluse în tematică actele normative modificatoare/înlocuitoare.
Citește și
Locuri de muncă Constanța Primăria comunei Oltina recrutează pentru un post vacant
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii