Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

‎Oaspeţi din Germania, la ceas de sărbătoare Comuna Cumpăna, pregătită de înfrăţirea cu o localitate din landul Bavaria (galerie foto)

ro

09 Sep, 2015 00:00 1797 Marime text
Chiar într-o zi de mare însemnătate pentru creştini, dar şi pentru primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, administraţia locală a primit vizita unei delegaţii străine conduse de un fiu al comunei stabilit de mulţi ani în afara graniţelor. Delegaţia din Oberbayern, una dintre cele şapte regiuni administrative din landul Bavaria, Germania, a fost întâmpinată, ieri, la sediul Primăriei Cumpăna, cu pâine şi sare, în buna tradiţie românească. ‪Grupul, format din 45 de persoane, a fost condus de preotul Ionuţ Anghel, care îşi desfăşoară activitatea în prezent în regiunea Oberbayern, din Germania, acolo unde păstoreşte patru parohii catolice.

În cadrul întâlnii, primarul Mariana Gâju a subliniat faptul că această vizită are două obiective principale: încheierea de parteneriate cu administraţia publică locală din Bavaria şi creşterea oportunităţilor pentru oamenii de afaceri, care pot veni şi dezvolta afaceri în Cumpăna, în zona industrială şi nu numai. De asemenea, este vizată crearea de ferestre deschise pentru copiii din ambele ţări, pentru deschiderea orizonturilor de cunoaştere a tradiţiilor şi culturii acestora.
 
Şi cum în toate culturile lumii gazdele primesc daruri de la oaspeţi, preotul Ionuţ Anghel i-a oferit primarului ec. Mariana Gâju o cutie-cadou, cu simbolurile bavareze, dar şi o lumânare pe care era sculptată una dintre parohiile pe care le conduce. „Vrem să încheiem o înfrăţire cu o localitate din renumita Bavarie. Acesta este scopul întâlnirii noastre, iar dumneavoastră, odată întorşi acasă, mi-ar plăcea să le povestiţi primarului şi consilierilor municipali despre localitatea pe care o vizitaţi. Dumneavoastră ne-aţi adus o prăjitură sub formă de inimă, iar noi vă vom primi aici cu toată inima şi fie ca acesta să fie simbolul unei viitoare colaborări fructuoase“. „Este dificil să descriem emoţia pe care o simţim pentru această primire pe care aţi făcut-o, mai ales pentru mine, ca fiu al satului“, a declarat preotul Ionuţ Anghel.
 
După ce vizitatorii bavarezi au savurat tradiţionala plăcintă dobrogeană, ei au făcut un tur al localităţii, arătându-se impresionaţi de obiectivele, proiectele şi investiţiile pe care administraţia publică locală le are în derulare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii