Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:27 27 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE TEXT. FOTO+VIDEO Conferința Internațională „Femeile primar - lideri în administrația publică locală, provocări și perspective europene”​, organizată de Mariana Gâju

ro

27 Jun, 2025 09:28 251 Marime text


Liga Femeilor, Primari ai Comunelor din România, reprezentată legal prin președinte, Mariana Gâju, organizează Conferința Internațională „Femeile primar – lideri în administrația publică locală, provocări și perspective europene”, precum și Sesiunea extraordinară a Ligii femeilor, primari ai comunelor din România, care va avea loc in statiunea Mamaia, județul Constanța, în perioada 26 – 29 iunie 2025.

Evenimentul vizează consolidarea dialogului între membrele ligii, promovarea bunelor practici în administrația publică locală și facilitarea schimbului de experiență, atât la nivel național, cât și internațional, transmit organizatorii. 

La lucrările evenimentului participă 40 de femei primar, membre ale Ligii femeilor, primari ai comunelor din România, precum și delegaţi ai structurilor reprezentative ale femeilor – aleși locali din: Muntenegru, Republica Austria, Republica Macedonia de Nord, Republica Moldova și Ucraina, Letonia, Lituania, Maroc si Serbia, contribuind astfel la o perspectivă europeană dinamică și diversificată.

La evenimentul de astăzi, 27 iunie 2025, sunt prezenți și Simona Bucura Oprescu, ministru în guvernul trecut, președintele CJ Florin Mitroi și primarul Constanței, Vergil Chițac.

Iată ce spune Mariana Gâju, președintele Liga Femeilor, Primari ai Comunelor din România:

„În primul rând vă mulțumesc pentru faptul că ați răspuns invitației noastre și vă spunem că în perioada 26-29 iunie la Constanța, mai precis în stațiunea Mamaia, unde ne și aflăm, se desfășoară sesiunea extraordinară a adunării generale, a Ligii Femeilor primari ai comunelor din România. Se desfășoară o conferință internațională cu participarea femeilor alese din opt state europene și din Regatul Marocului”, declară aceasta.


Primarul comunei Cumpăna a punctat și tematica evenimentului. 

„Tema acestei conferințe internaționale este aceea de provocări și perspective europene în administrația publică locală, acolo unde femeile reprezintă comunități locale. Este o temă vastă în contextul geopolitic în care ne aflăm, în momentul în care este nevoie de o voce echilibrată, în care este nevoie de decizie și înțelepciune care să reprezinte empatie, respect, demnitate și în același timp să demonstreze că ne pasă de oameni. Aceste calități, dacă vreți să le numim așa, le are o femeie, femeia ales local, care este prima care ia contact cu cetățeanul, cu dorința cetățeanului. Cetățean care nu vrea să asculte discursuri, ci vrea doar pur și simplu să asculte propuneri concrete cu fapte care se realizează mergând și făcând pe parcursul derulării mandatului de primar”.


Aceasta mai precizează și problemele cu care se confruntă femeile primar:

„Femeia primar în anul 2025 pentru România este, pot să spun, cu o ușoară creștere a reprezentativității la nivel al administrației publice locale, cum de altfel și politic, nici pe departe la nivelul cerințelor Uniunii Europene. Noi, având 195 de femei primari de comune din cele 2.862, 10% reprezintă femeile ales local, fie în politică, fie în administrație publică locală. Probleme care vor fi ridicate aici, cu care se consultă femeile administrația locală.

În Europa, sunt țări care au 18%, 27% reprezentativitate feminină în administrația publică locală, însă nici pe departe acel procent de 30% sau cum cere Uniunea Europeană, instituția europeană, egalitate de șanse, egalitate de gen, 50%. Tocmai de aceea problemele pe care noi le vom promova în această conferință internațională, una dintre acestea este aceea de coeziune socială, coeziune economică, culturală, în același timp, pe nivel al comunităților locale, dar mai ales promovarea și susținerea femeilor în campaniile electorale, nu doar declarativ, ci susținere concretă până la poziționarea pe o listă de candidați pe loc eligibil și susținerea în implementarea proiectelor pe care le implementează orice colectivitate, fie din mediul rural, fie din mediul urban. 



Număr de 77 de femei au răspuns până ieri. 83 de femei sunt în total femei alese, dar în același timp am avut surpriza ca astăzi să văd aici femeie care până nu demult a fost ministrul ministrul muncii și a venit să salute femeile primar din România spunând că facem muncă și echipă cu acestea”.


Mariana Gaju, în cuvântul de deschidere, a mulțumit participanților pentru interesul acordat evenimentului. Apoi a urmat imnul României și imnul UE. 
 

„Suntem singura structură cu această substructura - Liga Femeilor” - Emil Drăghici.
 

A luat cuvântul Emil Drăghici președintele ACoR.

„Suntem singura structură cu această substructura - Liga Femeilor”, transmite acesta.

 

„Un eveniment cu o profundă semnificație civică și socială” - Vergil Chițac.

 

Primarul Constanței, Vergil Chițac ia cuvântul  - „Este o onoare pentru mine să vă urez bun venit în orașul nostru, cu prilejul acestei conferințe internaționale. Un eveniment în opinia mea cu o profundă semnificație civică și socială”.

 

Florin Mitroi, președintele CJ Constanța - „Îi mulțumesc doamnei primar, prietena mea. Vă vorbesc în calitate de prieten, de un fost primar timp de 20 de ani. Cea mai frumoasă funcție pe care o poate avea cineva din administrație este de primar”.

Emil Drăghici, președintele ACoR - „Evenimentul de la Constanța din aceste zile este ca urmare a punerii în aplicare a statutului Asociației Comunelor din România și doamna Mariana Gâju, fiind președintele Ligii femeilor, s-a ocupat îndeaproape și de-a lungul timpului am avut și diverse întâniri în mai multe țări, chiar și din Africa, din Regatul Marocului.

Noi am vrut să punem în valoare, dacă vreți, un principiu la care România a aderat să mergem spre egalitatea de gen. Nu ne-a fost nicio clipă frică ca bărbați, chiar dacă numărul femeilor crește, să nu promovăm ceea ce practic ne dă viață, femeia. După opinia mea, femeia are un rol deosebit în societate pentru că este și cea care poartă în pântece viață”.

 









 

Citește și:
Evenimente ce reunesc femeile primar din comunele din România, la Constanța. Programul evenimentelor

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii