Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:55 20 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța. Oină CSM Râmnicu Sărat, câștigătoarea Cupei României 2025, desfășurată la Cumpăna, pentru al șaselea an la rând (GALERIE FOTO)

ro

20 Jul, 2025 10:04 280 Marime text
 
Comuna Cumpăna, din județul Constanța, a fost pentru al șaselea an consecutiv gazda unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate sportului tradițional românesc – Cupa României la Oină – Seniori Masculin, ajunsă la ediția aniversară cu numărul 70.

Competiția s-a desfășurat pe Stadionul din cadrul Complexului Sportiv „CENTENAR 2018”, în prezența unui public entuziast, care a susținut cu pasiune cele cinci echipe participante.

Clasamentul final al competiției este următorul:

1.CSM Râmnicu Sărat – Campioana Cupei României
2. CS Biruința Gherăești
3. CS Izvorul Chiuiești
4. ACS Stejarul Pârcovaci
5. CS Olteni.

La finalul competiției a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia au fost oferite trofee, medalii și diplome de merit, într-o atmosferă de sărbătoare dedicată sportului național al României.


Printre oficialitățile prezente la eveniment s-au numărat:

- Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna;
- Elena Frîncu, membru de onoare al Federației Române de Oină și președinte de onoare al C.S. “Victoria” Cumpăna;
- Nicolae Dobre, președintele Federației Române de Oină;
- Aurel Buleu, secretar general al Federației Române de Oină;
- Gigel Sava, membru în Biroul Federal;
- Marian Țuțuianu, director executiv al Direcției Județene pentru Tineret și Sport Constanța.

Sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, Federația Română de Oină continuă misiunea de a promova și susține valorile sportului tradițional românesc.


Mulțumim tuturor echipelor participante pentru spiritul de competiție și fair-play, partenerilor media: Radio România și Ghidul Primăriilor pentru sprijinul acordat în promovarea evenimentului, și nu în ultimul rând, publicului prezent la stadion, care a contribuit la reușita acestei ediții.
.
Administrația publică locală Cumpăna felicită toate echipele participante la această ediție și adresează aprecieri deosebite campioanei CSM Râmnicu Sărat pentru performanța remarcabilă! Suntem onorați că, și în acest an, comuna Cumpăna a fost gazda unei competiții care valorifică tradiția sportului național românesc. Felicităm pe toți cei care au contribuit la succesul acestui eveniment de anvergură!

Cupa României la Oină rămâne un reper al continuității și tradiției în sportul românesc!

Ne revedem cu bucurie la următoarele competiții!, este mesajul de pe pagina de Facebook „Cumpăna News“.


Sursa foto galerie: Facebook (Cumpăna News)

Citește și:


Județul Constanța
Cupa României la oină pentru seniori se dispută la Cumpăna, pentru al șaselea an la rând
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii