Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:08 24 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Violatorii, pedofilii şi proxeneţii, trecuţi într-un registru naţional. Despre ce este vorba

ro

28 Jun, 2019 00:00 742 Marime text

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din data de 26 iunie 2019, a fost publicată legea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Registrul reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis următoarele infracţiuni prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: infracţiunea de trafic de persoane, infracţiunea de trafic de minori, infracţiunea de proxenetism, infracţiunea de exploatare a cerşetoriei, infracţiunea de folosire a unui minor în scop de cerşetorie, infracţiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate, infracţiunea de folosire a prostituţiei infantile, infracţiunea de viol, infracţiunea de agresiune sexuală, infracţiunea de act sexual cu un minor, infracţiunea de corupere sexuală a minorilor, infracţiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale, infracţiunea de hărţuire sexuală, infracţiunea de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, infracţiunea de pornografie infantilă, infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, infracţiunea de incest.

În Registru se ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit legislaţiei, persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate, persoanelor născute în străinătate despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state cu privire la săvârşirea unei infracţiuni menţionate mai sus.

Ti-a placut articolul?

Comentarii