Caz șocant la Constanța! Un bărbat este suspectat că și-a agresat soția! La incident au asistat și copiii victimei
Caz șocant la Constanța! Un bărbat este suspectat că și-a agresat soția! La incident au asistat și copiii
152
Marime text
Un bărbat din Constanța a ajuns după gratii după ce și-ar fi agresat soția. Din primele informații, suspectul a lovit femeia, a tras-o de păr și a târât-o pe podea până în curtea imobilului! La aceste scene au asistat și copiii minori, de 4, respectiv 14 ani. Potrivit procurorilor, la data de 01.10.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.10.2026, până la data de 30.10.2026 inclusiv, a inculpatului cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de violenţă în familie.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 30.09.2026, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Constanța, pe fondul unui conflict cu soţia sa, a agresat-o fizic pe aceasta, trăgând-o de păr şi aplicându-i lovituri cu palmele şi pumnii în zona feţei, după care a târât-o pe podea până în curtea imobilului. Incidentul s-a petrecut în prezenţa mai multor membri ai familiei, printre care doi minori, în vârstă de 4, respectiv 14 ani. Persoana vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale“ - conform procurorilor
La data de 01.10.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpat pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.10.2026, până la data de 30.10.2026.
PRECIZĂRI:Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 1, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție“ - mai menționează procurorii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


