Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:08 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urmează controale pe şantierele din Constanţa. Viazate sunt firmele cu angajaţii care lucrează la înălţime

ro

28 Mar, 2019 00:00 1789 Marime text
Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a prezentat în cadrul Colegiului Prefectural din această lună un proiect care a început să fie implementat din luna ianuarie 2019, pentru 2 ani de zile, cu privire la accidentele de muncă cauzate de munca la înălţime, din domeniul construcţiilor.

Mihaela Bălan, reprezentata ITM Constanţa nu a ştiut să precizeze un număr exact al evenimentelor care au survenit în aceste condiţii, însă a precizat că tendinţa este una de scădere, însă este necesară în continuare o informare a angajatorilor şi angajaţilor care lucrează în construcţii, pe şantiere la înălţime.
Numărul de accidente de muncă înregistrat precum şi gravitatea acestora a fost factorul determinant pentru a continua şi intensifica acţiunile de verificare şi monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi asupra modului în care angajatorii realizează în şantierele temporare şi mobile, măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă.

Pe parcursul anului 2018, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat o campanie privind respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte instruirea şi informarea lucrătorilor în activităţile din domeniul construcţiilor.
Urmare a analizei rezultatelor campaniei realizate în anul 2018 s-a decis efectuarea unei campanii naţionale privind prevenirea riscurilor de cădere de la înălţime, la nivel naţional în domeniul construcţiilor, în perioada 2019-2020.

Campania constă în verificarea cu prioritate a angajatorilor şi lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor, cod CAEN 41, 42, 43, la şantiere temporare şi mobile.
Campania se va desfăşura în perioada ianuarie 2019-decembrie 2020 şi va cuprinde patru etape în anul 2019 şi anume:
- prima etapă se va desfăşura în lunile martie-mai 2019, constând în mediatizarea, informarea, conştientizarea asupra riscurilor, organizarea de dezbateri în cadrul ITM Constanţa cu principalii angajatori
- a doua etapă se va desfăşura în perioada iunie-octombrie 2019 şi va consta în verificarea prin acţiuni de control; de asemenea cu ocazia acţiunilor de control se vor intervieva lucrătorii care sunt identificaţi ca desfăşoară lucrări la înălţime la data controlului sau care au în fişa postului atribuţii/sarcini în care apar aceste riscuri.
- următoarele etape vor cuprinde verificarea realizării măsurilor dispuse şi stabilite în procesele verbale de control, urmată de centralizarea rezultatelor campaniei cu precizarea direcţiilor prioritare pentru acţiuni de îndrumare şi control pentru anul 2020.

În cursul trimestrului I/2019 la nivelul ITM Constanţa au fost identificaţi angajatorii cu volum important de activitate în domeniu sau care au un istoric privind evenimente soldate cu vătămări corporale ale lucrătorilor.
Angajatorii identificaţi vor participa la şedinţe de conştientizare organizate de ITM Constanţa. În cadrul temelor abordate vor fi prezentate ca exemple accidente de muncă care au avut loc în activităţile de construcţii şi măsurile de prevenire care nu au fost luate şi au făcut posibile aceste evenimente. De asemenea se va expune modul de desfăşurare a acţiunii cuprinsă în „Programul Cadru de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa”, corespunzător activităţilor cuprinse în „Programul Cadru de Acţiuni al Inspectiei Muncii in anul 2019”.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii