Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se împlinesc 110 ani de la trecerea în neființă a lui Spiru Haret. Ce evenimente au mai avut loc în istorie pe 17 decembrie

ro

17 Dec, 2022 15:25 907 Marime text
Sursa foto: captura youtube/arhiva tvr

În data de 17 decembrie 1912 s-a stins din viață Spiru Haret, matematician, astronom, pedagog român de origine armenească, vicepreședinte al Academiei Române. 

Ce evenimente au mai avut loc în istorie într-o zi de 17 decembrie: 

Evenimente

1863: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă "Legea secularizării averilor mânăstirești"; în urma aplicarii ei, 25% din teritoriul țării devenea patrimoniul statului.
1909: Este adoptată de către Camera Deputaților "Legea privind sindicatele funcționarilor statului", care interzicea dreptul de asociere și de grevă tuturor salariaților statului, ai județelor și comunelor.
1942: Al Doilea Război Mondial: Guvernele britanic, american și sovietic au somat Germania să pună capăt măsurilor de exterminare a evreilor, sub amenințarea cu represalii; în acel moment, în urma aplicării „soluției finale” (adoptată la Conferința de la Wannsee din 20 ian. 1942), fuseseră ucise deja aproape două milioane de persoane .
1971: Marea Adunare Națională adoptă Legea nr. 24, a cetățeniei române, care prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos și de către cei care, aflându–se în străinătate, se fac vinovați de "fapte ostile".
1989: Revoluția Română la Timișoara. La ordinele lui Ceaușescu, se trage în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Tab-urile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere.
2000: A avut loc reinaugurarea "Coloanei fără sfârșit", operă a sculptorului Constantin Brâncuși aflată din 16 septembrie 1996 în lucrări de restaurare.
2007: A început demolarea fostului Stadion Național. Noul stadion numit Arena Națională a fost inaugurat la 6 septembrie 2011.

Nașteri

1870: Ioan A. Bassarabescu, prozator român, membru al Academiei Române (d. 1952)
1890: Prințul Joachim al Prusiei (d. 1920)
1893: Dimitrie Bagdasar, medic român, membru post–mortem al Academiei Române (d. 1946)
1936: Papa Francisc (n. Jorge Mario Bergoglio), al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice
1975: Milla Jovovich, model american, cântăreață, actriță și designer de modă
1983: Sébastien Ogier, pilot francez de raliuri
1989: André Ayew, fotbalist ghanez

Decese

1912: Spiru Haret, matematician, astronom, pedagog român de origine armenească, vicepreședinte al Academiei Române (n. 1851)
1964: Victor Franz Hess, fizician american de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru fizică (1936), (n. 1883)
2011: Cesária Évora, cântăreață din Republica Capului Verde (n. 1941)
2011: Kim Jong-il, lider suprem al Coreei de Nord (n. 1941/1942)

Sărbători

Sf. Prooroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail (calendar creștin-ortodox și greco-catolic)
Sf. Cristofor de Collesano; Olimpia R. (calendar romano-catolic)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii