Simularea Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a. Ministerul Educației oferă soluții pentru școlile în care nu se organizează
Simularea Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a. Ministerul Educației oferă soluții pentru școlile în
13 Mar, 2026 20:32
ZIUA de Constanta
148
Marime text
148
Marime text
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat vineri că pentru copiii de a VIII-a din unitățile de învățământ în care nu se organizează, începând de luni, simularea Evaluării naționale poate exista posibilitatea de a susține ulterior examenele la nivel de școală.'Simularea Evaluării naționale, care debutează luni, se va desfășura - conform datelor primite de la inspectoratele școlare - în circa 97% din unitățile de învățământ din România care au nivel gimnazial. Pentru acei copii din unitățile de învățământ care nu organizează ar putea exista soluții ulterioare de organizare a simulărilor la nivel de școală. Ministerul Educației a făcut tot ceea ce trebuia, conform reglementărilor, pentru a derula aceste evaluări. Atât calendarul, cât și modul de desfășurare sunt cuprinse într-un ordin de ministru. Din acest punct de vedere, ministerul are obligații', a afirmat Sorin Ion.
El a arătat că situația se prezintă diferit de la județ la județ, însă, 'în mare', se poate spune că pentru aproape toții copiii de clasa a VIII-a din România luni se va desfășura simularea Evaluării naționale, scrie Agerpres.ro.
Secretarul de stat a mai afirmat că în foarte multe județe, fie la nivel de județe, fie la nivel de unități de învățământ, s-au mai organizat în acest an școlar simulări ale Evaluării naționale.
'Pentru aproximativ 80.000 de copii deja au existat simulări. Sunt județe în care nu au fost organizate simulări locale și nu participă nici la această simulare. Pentru acei copii există soluția organizării de simulări la nivel de școală, fie în coordonarea Ministerului Educației prin inspectorate școlare. Vorbim aici despre furnizarea unor subiecte de la un nivel cât mai apropiat de cele pe care le oferim luni', a arătat Ion.
Simulările examenelor naționale vor fi 'serios perturbate', au anunțat, marți, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret', care susțin că peste 73.000 de angajați din învățământ au decis să nu participe la aceste testări.
Potrivit acestora, în unitățile de învățământ în care un număr mare de profesori au semnat pentru neparticipare, inspectoratele școlare ar recurge la practici abuzive pentru a asigura organizarea simulărilor.
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, pe 16 martie are loc proba scrisă la Limba și literatura română, pe 17 martie - la Matematică, iar pe 18 martie - proba la Limba și literatura maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


