Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:36 24 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reuniune de lucru ANPC privind bunele practici în deschiderea sezonului estival pe litoral

ro

24 Apr, 2026 11:18 182 Marime text





În data de 22 aprilie 2026, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a participat la o  având ca tematică informarea privind bunele practici necesare deschiderii sezonului estival pe litoralul românesc.

Potrivit unui comunicat al ANPC, la întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor publice, agenți economici din domeniul turismului, reprezentanți ai unităților administrativteritoriale, precum și membri ai mass-media.

A fost subliniată nevoia de proactivitate, dar și importanța unei reacții rapide, cu timpi de intervenție cât mai reduși. În acest sens, au fost menționate situații recente în care autoritatea a intervenit prompt în contexte de criză, reușind nu doar să gestioneze eficient situațiile apărute, ci și să prevină producerea altor evenimente care ar fi putut afecta siguranța consumatorilor.


„Acesta este rolul unei autorități: de a acționa în mod preventiv și, atunci când situația o cere, de a interveni ferm în apărarea interesului public. Președintele ANPC a evidențiat că diplomația rămâne esențială în dialogul instituțional, însă aceasta este dublată de o aplicare fermă a legii și de un angajament constant pentru siguranța consumatorilor. În același timp, instituția își afirmă rolul de partener al mediului economic și al autorităților locale, în vederea realizării unui sezon estival sigur. ”, transmite sursa citată.

În cadrul prezentării au fost punctate și o serie de aspecte pozitive, precum și recomandări adresate operatorilor economici, înscrise într-un demers de consiliere și prevenție.


De asemenea, s-a subliniat faptul că ANPC a urmărit evoluția modelelor de turism practicate la nivel internațional, în vederea unei informări și actualizări continue, exprimându-se convingerea că litoralul românesc poate deveni competitiv inclusiv prin nivelul ridicat de respect față de consumatori, principiu promovat în mod constant la nivel instituțional.



Citește și
ANPC a amendat firma responsabilă de apariția panourilor publicitare anticezariană
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii