Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:09 04 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detalii de ultim moment de la ANR Incident maritim în Marea Neagră. Nava MT MENTOR a rămas în derivă apele Bulgariei, după un accident cu un remorcher

ro

04 Nov, 2026 09:24 232 Marime text
Autoritatea Navală Română, prin Centrul Maritim de Coordonare, informează că în data de 3 noiembrie 2026, la ora 23:20, a fost alertată cu privire la un incident maritim în care au fost implicate nava „MT MENTOR” și două remorchere de asistență (AYASBEY și RAZAMAN BEY).

Potrivit ANR, ​în urma ruperii parâmei de remorcaj, nava „MT MENTOR” a intrat temporar în derivă. Remorcherul AYASBEY a suferit probleme tehnice la sistemul de propulsie și, ulterior, a intrat în coliziune cu nava pe care o remorca.

​MRCC Constanța a mobilizat imediat nave specializate de salvare și asistență din cadrul ARSVOM și MAI pentru gestionarea situației de urgență.

​Toți cei 7 membri ai echipajului remorcherului AYASBEY sunt în siguranță și nu s-au înregistrat victime.

Remorcherul a fost stabilizat și se află în prezent ancorat în siguranță la Mangalia.

​Nava „MT MENTOR” este în deriva în apele bulgare- a mai transmis sursa citată.



Amintim că, în această dimineață, 4 noiembrie 2026, structurile Ministerului Afacerilor Interne participă la o operațiune de căutare și salvare a șapte marinari, cetățeni turci, aflați la bordul unui remorcher care s-a scufundat în Marea Neagră, în apropierea localității Neptun.

Potrivit unui anunț al MAI, remorcherul AYAZ BEY, sub pavilion turcesc, a transmis, în jurul orei 04:20, un mesaj internațional de primejdie (MAYDAY), după ce a intrat în coliziune cu nava MENTOR, sub pavilion Antigua și Barbuda.

Conform  informațiilor disponibile, remorcherul AYAZ BEY, împreună cu remorcherul RAMAZAN BEY, efectua o operațiune de remorcare a navei MENTOR, avariată anterior în apele ucrainene, în apropierea portului Odesa, cu destinația Turcia. Nava remorcată nu avea echipaj la bord.


În cursul nopții, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, legăturile de remorcare s-au rupt. Ulterior, acestea au fost refăcute, însă remorcherul AYAZ BEY a intrat în coliziune cu nava remorcată și s-a scufundat.

Pentru salvarea celor șapte marinari au fost mobilizate două nave ale Ministerului Afacerilor Interne, una aparținând Poliției de Frontieră – Garda de Coastă și cealaltă Inspectoratului pentru Situații de Urgență. La intervenție participă și nava SAR ARES a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).

Operațiunea este coordonată de Centrul Maritim de Coordonare a Salvării (MRCC).

„Intervenția se desfășoară în condiții deosebit de dificile, din cauza vântului puternic și a mării foarte agitate, care nu permit, în acest moment, utilizarea mijloacelor aeriene.


Prioritatea tuturor structurilor implicate este salvarea vieților omenești.
Operațiunea de căutare și salvare este în desfășurare. Vom reveni cu informații privind situația membrilor echipajului, pe măsură ce acestea vor fi confirmate.

UPDATE 

Trei membri ai echipajului au fost preluați de Remorcherul ODIN, sub pavilion olandez, urmand a fi transportați către portul Mangalia, unde urmează să fie debarcați.”, transmite MAI.

Celelalte patru persoane au refuzat evacuarea, declarând că nu au nevoie de asistență. În prezent, remorcherul AYAZ BEY este ancorat

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizate în zona incidentului, contribuind, potrivit competențelor, la gestionarea situației și la asigurarea măsurilor de siguranță.
 
 

Tags: ARSVOM


Ti-a placut articolul?

Comentarii